În timpul furtunii

Katakolon bay 2014

Aerul strălucea în lumina străvezie pe care norii goliți de apă, asemeni unor filtre, creau fante optice ce polarizau vaporii de apă sărată. Valurile într-o succesiune ce părea infinită întrețineau prin spuma apei reflexii orizontale pe nisipul inundat. Părea că vântul mișcă lumina asemeni pânzelor de apă ce se împrăștiau de-a lungul plajei.

Ochiul se bâlbâia privind haosul instalat de culoarea totală, albastră. Malul și cerul se confundau și doar creste argintii de val reușeau să le taie, să le despartă, traversând orizontal, de la stânga la dreapta imaginea.

Urmele unei civilizații mai dăinuiau prin obiectele prinse-n nisip. Nimeni nu prevestea nimic.
A doua zi o bunică a strâns cortul de vară și umbrela, a mutat scaunele de plajă și privind în larg se minună de linia dreaptă și sigură a unui orizont marin.

Imaginea grandorii

„Arhipelagul Lupului” fugărit de ...

Un arhipelag; o înșiruire de insule și insulițe pierdute în ocean.
O alergare; o formă mișcătoare continuă, pe al cărei contur distingem cu greu detaliul.
Nori; suprafețe luminate de soare, lipsite de volum, lipite de cer.
Vânt; mediu invizibil, născător al dinamicii, al tridimensionalității și bineînțeles -repetând, al alergării.
Cer; ocean de culoarea frecvenței ultraînalte, al fugii spre violet.
Forme; contururi închise, pe ale căror arii se dezvoltă insulele și insulițele, și micro și nano insulițele.
Timp; referință asupra mișcării, a efectului datorită căreia cauza există.
O imagine; un stop cardiac al universului vizibil, timp înghețat (mișcarea înghețată, efect imobil, cauză necunoscută -din cauza asta, a imaginii).
Detaliu (-l imaginii); Ceea ce, datorită cunoașterii, ne imaginăm prima dată; un arhipelag, o alergare, nori cu sau fără vânt, pe un cer asemeni unui ocean și al cărei forme mișcătoare în timp, ne lasă cu impresia că trăim.

Cu un sfert de oră înaintea arhipelagului

În afară de

În afară de copilul nou-născut,
În afară de ciuta ce privește cu ochi umezi orizontul,
În afară de beluga ce trântește cu nasul valul,
În afară de morunul perlat ce plimbă nămolul,
În afară de libelula ce oprește zborul;
Și...

În afară de melcul și salamandra ce-și prelinge calea,
În afară de râma și cârtița ce-și sapă drumul,
În afară de apa ce-și caută valea
Și în afară de cei ce privesc pământul:

Rămâne zgomotul pe care fiecare reușește să-l facă;
Rămâne planta ce-și privește remușcarea;
Rămâne floarea ce n-a reușit să tacă;
Rămâne în final vântul și ploaia,
                 și cei ce au mușcat căderea.

Dar nimeni nu ne-a spus că toate astea,
Fac oprobriul apei, vântului și mișcării.
Nimeni nu ne-a spus că verdele căii,
Este lumina de cleștar a văii.

Pin-n vânt

De fiecare dată când mă uit în sus nu pot ignora vântul, cel care în invizibilitatea sa reușește să creeze apariții minunate ale mângâierilor sale. M-am gândit mult la vânt ca fiind o respirație, un efort al naturii de-a se odihni. M-am gândit la fel de mult că aș putea dormi în acest efort și lucrul acesta s-a întâmplat. Atunci am visat că sunt un zburător, un paharnic, un vestitor. Când m-am trezit eram beat.

Hermes - Muzeul de Arheologie și Istorie Națională Athina, Grecia

Fuga nourului și Marguerite Yourcenar

Chiar și norii se mănâncă, se mănâncă între ei.
Dar lucrurile nu rămân aici, această cină înnourată se petrece în mers, în fuga păsărilor din fața furtunii.
Martor este soarele.
Lumina ce izbește frontal zidul alb și mișcător face ca apariția acestei amestecări înnourate dramatică, peisajul nu bagă de seama asta, privitorul va avea parte de un vis pufos.
Și acum lecția de limbă franceză:

Vânt albastru

pentru Mihai Olteanu

Teoria potrivit faptului că vântul bate de undeva, ar putea fi contrazisă prin subtilul prin care culoarea străbate ceața.
Într-o imagine domoală, cuprinsă de ceață, fără vânt, culoarea apare în ochiul privitorului datorită vântului interior.


Se știe că Eol, Zeul Vânturilor, i-a dăruit lui Ulise un burduf în care erau zăvorâte vânturile care de obicei fac ravagii pe continent, dar care în largul mării, date drumul la dorința de a se apropia de țărm, îl vor ajuta să străbată distanțe enorme într-un timp foarte scurt, asta chiar dacă însuși Zeul Mărilor, Poseidon, i se va împotrivi; marea este mare, la fel cum aerul este aer și acum noi stăpânim aerul, încheie Zeul ascuns în fundul peșterii.


În această scurtă idee se ivește tema pe care culoarea trebuie să o petreacă în jurul vântului, astfel, ca cel ce privește să simtă, dacă nu vântul real, cel ce apleacă arborii și răvășește natura, măcar pe cel interior, ce apleacă spiritul și răvășește sufletul.

O inimă din frunze

Dacă inima mea ar fi un acordeon de frunze,
Și corpul o vază de sticlă transparentă.
Visul ar fi atunci un vânt ce vine de niciunde,
Ce straniu mă strecoară, în tainicele locuri,
Umbrite doar de frunze, într-o lumină aparentă.

O supărare vine, din cercul de lumină,
Și vântul altfel iscat porni furtuna cea deplină


Fugar în toate acestea rămânem doar cu gândul,
Că vremea a fost de vină;
                                       sau poate singur vântul?!

Ploaia

Ploaia a venit pe neaşteptate, vestirea ei a fost anunţată de dimineaţă de nori negri şi plângăreţi care se abţineau să-şi dea drumul. Nimic. Nici măcar vântul. În schimb, la prânz au intrat în isterie odată cu vântul. Norii se ţineau unii de alţii şi dădeau drumul la apă fără contenire. Aţâţaţi de vânt cotrobăiau cu stropii lor pretutindeni, în chip că nu era loc să te ascunzi sub vreo streaşină sau sub vreun copac. În faţa mea mimoza râdea de mama focului şi se învârtea chemând parcă norii în jurul ei. Când un bulgăre de lumină se ivi din cer, ploaia îşi domoli ca prin farmec aversa, când m-am uitat în sus, de fapt norii râdeau şi îşi ştergeau tandrii lacrimile unii la alţii.