sâmbătă, 2 aprilie 2011

Ping - pong cu Doru


Binenţeles că eu abia mă văd, cineva a pus aiurea trepiedul, dar, mişcarea contează; mingea galbenă.
În prim plan, viţa-de-vie, în spate acele french-windows, iar mai în spate, în oglindire, eu.

Este vorba de o rotaţie în căutarea acelei mingi galbene, misterul acestui joc în asta constă, în căutarea şi coincidenţa instrumentului pe care îl ai în prelungirea mâinii, cu incidenţa cu mingea galbenă; traiectoriile pe care le parcurge ulterior mingea fac parte din previzibilul jucătorului, eroarea este lipsa de antrenament, mediul neprielnic, atenţia relaxată, gândul fugar. Apoi din nou, altă coincidenţă, alt efort de gândire, alt efort muscular, altă traiectorie, altă posibilă eroare, sau alt punct câştigat. Asta îmi aminteşte de viaţă.

S-a băut şi bere, reflexele au pierdut în iuţeală, ochiul clipea mai des, gândul plutea mai bine. Dorinţa de a lovi mingea de plastic galbenă se tranforma în dans, concurenţa în sine a loviturii de graţie dispărea, intervenea arta; să fie cât mai spectaculos, cât mai amplu; să fie jocul joc şi arta artă.

La căderea nopţii, nimeni nu mai ştia cât este scorul, meciul se terminase zero la zero *, noi jucaserăm multe seturi şi băuserăm la fel de multe beri. A venit primăvara. Noaptea devine caldă.


__________________________________________
* Este vorba de meciul de fotbal Politehnica Timişoara - Steaua Bucureşti, încheiat la orele 21 la scorul de 0-0, de unde eram se auzeau of-urile stadionului.

8 comentarii:

  1. nu stiu de ce dar am impresia ca la scris te pricepi mai bine ca la ping-pong :))
    si da...in sfarsit ziua e din ce in ce mai lunga :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu stiu de ce, dar faptul ca masa si french-windows-urile(windows in limba franceza? :)) "se misca" in interiorul cadrelor, imi sugereaza ca nu era un trepied sub aparat. :)
    Oricum, bun textul, jocul, slideshow-ul si, pp. ca si berea! :D

    RăspundețiȘtergere
  3. Alin, vorba arhitectului: ce vreau eu să proiectez şi ce construiesc alţii; cam aşa şi cum french windows-urile! :)

    :) Despre fotografiile încadrate în format GIF, hai să scriu că "trepiedul" era un paparazzi...
    limbajul "copy-paste" poate păcăli pe oricine.

    RăspundețiȘtergere
  4. La 18 ani, o data, am jucat non stop 3 ore tenis de masa, cu un tip care era foarte bun. Doar apa si toaleta in astea 3 ore. La final, cu o diferenta de un set in favoarea lui, am urcat scarile tragandu-ma de balustrada. Pe vremuri eram bun la jocul asta.

    Acum poate nici de antrenor nu as mai fi bun :))

    RăspundețiȘtergere
  5. Antrenor sigur poţi fi, vârsta nu mai contează atunci şi nici puterea, ci mintea! :)

    RăspundețiȘtergere

mesajele anonime nu se citesc