Emil Cioran dixit:
"Tot mai mult mă conving că omul este un animal nefericit, abandonat în lume, silit să-şi găsească o modalitate proprie de viaţă, aşa cum natura n-a mai cunoscut înaintea lui. De pe urma aşa-zisei lui libertăţi, suferă mai mult decât după cel mai mare prizonierat posibil în existenţa naturală. Şi atunci nu mă mir de ce omul ajunge uneori să invidieze o floare sau o altă plantă. A voi să trăieşti ca o plantă, să creşti înrădăcinat, înflorind şi uscându-te sub soare, în cea mai deplină inconştienţă, a dori să fii o parte intimă din fecunditatea pământului, o expresie anonimă a cursului vieţii este a fi dispersat de rosturile şi sensul omenirii. Şi de ce nu să schimbi cu o floare? Cunosc ce înseamnă a fi om, a avea idealuri şi a trăi în istorie. Ce mai pot aştepta de la asemenea realităţi? Este desigur mare lucru a fi om; încerci una dintre cele mai serioase tragedii, o dramă aproape monumentală, căci a fi om înseamnă a vieţui într-o ordine de existenţă cu totul nouă, mai complicată şi mai dramatică decât cea naturală."
Emil Cioran, Pe culmile disperării, Humanitas, 2008, pag.77 sus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc