Nu se împlineşte un an de când am privit prin vitrina unui anticariat la cărţile vechi ce-mi aminteau de primii exploratori ai lumii. Titlul ce părea a unui tratat de geologie sau geografie mi-a atras atenţia: "Vulcani ai Japoniei" sau ca titlu adaptat "Vulcanii Japoniei". Atunci un gând deveni îndoială în mintea mea, un vulcan activ în Japonia, Fuji-yama; asemenea cataclisme au loc numai în istorie şi-am mers mai departe. Însăşi cartea deveni în mersul meu o amintire ce relata amintiri despre frământările geologice ale Ţării de la Soarele Răsare.
Acum o lună un eveniment totuşi s-a petrecut şi s-a mai petrecut în zilele ce au urmat până chiar şi astăzi. Schimbări din adâncime aduc schimbări la suprafaţă, interiorul schimbă exteriorul, pământul ne aminteşte că trăieşte şi este mai viu ca niciodată. Acestea sunt marile evenimente ce se petrec în afara omului.
Devin martor al acestor evenimente şi le încarc în mintea mea, emoţiile devin mesaje ale evenimentului, prin asta uitarea va fi mai grea; când ea totuşi se va petrece evenimentul va deveni nud: un an, o zi, alături de numere ce fac statistica urmărilor. Oamenii, cei vii şi cei morţi devenind astfel parte integrantă statisticii.
Într-un pasaj din eseul asupra lui Yukio Mishima, Marguerite Yourcenar amintea că:
"Însuşi hinduismul, deşi plasează în centrul fiecărui individ realitatea Fiinţei, insistă asupra formulei "« Singur Stăpânul transmigrează » şi aşa se face că individualitatea la care ţinem atât de mult se destramă ca un veşmînt. O dată cu budismul, care neagă ori ignoră fiinţa şi nu constată decît trecerea, noţiunea de reîncarnare devine mai subtilă. Dacă totul e trecere, elementele subzistente în chip tranzitoriu nu mai sînt altceva decît forţe care au traversat, ca să spunem aşa, individul şi care, în virtutea unei legi asemănătoare în linii mari cu cea a conservării energiei, subzistă măcar pînă cînd energia însăşi se aneantizează. Ceea ce rămîne este în cel mai bun caz un reziduu de experienţă, o predispoziţie, o aglomerare mai mult sau mai puţin durabilă de molecule, sau, dacă vreţi, un cîmp magnetic. Nimic din aceste vibraţii nu se pierde cu totul: ele intră în Alaya lumii, rezerva întîmplărilor sau mai degrabă a senzaţiilor încercate, aşa cum Himalaya este rezerva zăpezilor hibernale cvasieterne. Dar, tot aşa cum Heraclit nu se scălda de două ori în acelaşi fluviu, nici noi nu ţinem de două ori în braţe, unde de altfel s-ar şi topi ca un fulg de zăpadă, acelaşi atom ce va fi existat. O altă imagine tocită este aceea a flăcării trecînd din lumînare în lumînare, impersonală dar hrănindu-se din carnea de ceară a fiecăreia dintre ele." *
O lună de la Marele Cutremur al Japoniei.
__________________________________
Marquerite Yourcenar, Mishima sau viziunea vidului, Humanitas, 2004, pag. 48-49
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc