Altfel de DOI ochi

Fiinţele, nu toate, doar cele plăcute nouă, au doi ochi poziţionaţi frontali, chiar şi dintre acestea nu toate reuşesc să intre în catalogul propriu a ceea ce numim frumuseţe.

Când grecii au pomenit de ciclop au creat confuzia, de la un ochi s-a ajuns la chiar trei, oricum toate acestea contraziceau orice principiu antic de frumuseţe, care prevede simetria, mai departe fiind parul, numărul par, perechea; zeii aveau pereche! Numerele impare aparţineau lui Pitagora, unei ştiinţe închise pe vremea aceea. Unicul avea să apară mult mai târziu, în antichitate trăim desfătul cultural şi răsfăţul cultual al politeismului.

În imagine avem parte de fiinţa care are tot doi ochi, dar unul aşa şi altul peste, unul mare şi unul mic, toţi -ochii,  într-o jumătate. Jumătate pentru că ştim, altfel era o parte. Parte este totul, numai că nu ştim întregul. Omul este o parte, societatea este întregul sau familia, sau neamul, tribul etc. Peste toate acestea totul este normal, cazuistic, rezolvabil.

În imagine avem de-a face cu un trucaj; greu de observat, analogic efectuat, fără "photo-shop-ări", de aceea invit experţii. Dar subiectul se rezumă doar la frumos, nu la falsitatea frumosului sau inexistenţa de fapt, al acestuia.

Eu văd aşa pentru că ochii, stereoscopic dispuşi, orizontal cu urechile, cu fosele nazale, percep imaginea, la fel şi zgomotul şi mirosul,  în felul acestui orizontul creat de natura fizicului meu se impune, ceea ce face ca cei surzi de-o ureche să aibă probleme cu echilibrul, în felul acesta demonstrabil lipsa simetriei poate dăuna clar conceptului iniţial uman de frumos. Dezechilibrul nu place nimănui, odată atins eşti alungat din societate, familie, neam sau trib etc.

Aici vedem clar dezechilibrul, inadaptarea geometrică şi mai mult, lipsa personală în ale imaginaţiei  de-a simula în gând imaginea pe care o văd aceşti ochi.

Când, printr-un exerciţiu ce poate adera oricând la ideea de vis veţi reuşi să vedeţi prin aceşti ochi, pot afirma că frumuseţea vă va apărea cu totul şi cu totul nouă, debordantă în ceea ce vom numi simplu: cunoaştere.