Dărâmarea lumii

"În al unsprezecelea deceniu dublu al Stăpânului, Ah Mucencab a ieşit să lege ochii lui Oxlahun-ti-ku. 

Dar numele său nu-l cunoştea nimeni afară de sora lui mai mare şi de fiii săi.

Se zice că nici lor măcar nu li s-a arătat faţa lui.

Atunci se şi încheiase facerea lumii, dar ei nu ştiau ce anume se petrece.

Tot atunci, (zeii) Oxlahun-ti-ku au fost prinşi de (zeii) Bolon-ti-ku.

S-a lăsat atunci în jos o văpaie, s-a pogorât o funie, şi au fost coborâte pietre şi toiege.

Atunci a început bătaia cu pietre şi toiege.

Atunci au fost prinşi (zeii) Oxlahun-ti-ku.

Capetele lor au fost spintecate, feţele le-au fost bătute, iar ei au fost schilodiţi şi răsturnaţi pe spinări.

Atunci li s-a răpit sceptrul şi vopseaua roşie de pe obraz.

Atunci a fost luată şi pasărea verde kuk [quetzal]..."

(Cartea lui Chilam Balam din Chumayel, mitul I) *

Pământul, o sferă rotitoare mângâiată de degetele galbene ale Zeului, degete ce stabilesc echilibrul, moartea şi viaţa, lumina şi întunericul. Miturile lumii ne vestesc doar menirea noastră trecătoare pe această suprafaţă continuu rotitoare. Am ales unul din Miturile Esenţiale; cel despre dărâmarea lumii în concepţia civilizaţiei central-americane Maya, l-am ales pentru nevoia de galben, izvorul cromatic al verdelui, faţa soarelui, reversul albastrului...

continuarea mitului...

"Atunci au fost luaţi germenii recoltei, s-a luat miezul seminţelor din roade, [miezul] micilor tigve, al seminţelor roditoare din tigvele cele mari şi din fasolea dătătoare de rod.
Yax Bolon Tzacab a înfăşurat seminţele şi s-a văzut nevăzut în al treisprezecelea cer.
Şi iată, numai pieliţele şi cocenii au mai rămas aici pe pământ.
Atunci inima lui a plecat din pricina Oxlahun-ti-ku, însă ei nu ştiau că plecase inima recoltei.
Veneau atunci orfani, nevoiaşi, văduve, iar cei vii rămâneau fără inimile lor.
Ei au fost îngropaţi în nisip, printre valurile mării.

Au sosit ploile, vor fi ploi atunci, mai înainte de pieirea sceptrului.
Se vor prăbuşi cerurile, pe pământ se vor prăbuşi, cînd cei patru zei, cei patru Bakab, îl vor dărâma.

După ce s-a isprăvit dărâmarea lumii, au fost sădiţi copacii [Bakab]; 
s-a înălţat atunci Imix Che cea Roşie la Răsărit, s-a ridicat stâlpul ceresc, semnul dărâmării lumii.
Acolo s-a cuibărit un graur galben.
Şi atunci s-a ridicat Imix Che cea Albă la miazănoapte, iar acolo s-a aşezat pasărea Zac Chic.
S-a înălţat stâlpul ceresc, semnul dărâmării lumii.
Aceasta fusese Imix Che cea Albă.

Atunci s-a înălţat Imix Che cea Neagră la asfinţit.
S-a ridicat stâlpul ceresc, semnul dărâmării lumii, şi s-a aşezat pasărea cu piept negru Pitz'oi.
Atunci s-a înălţat Imix Che cea Galbenă [la miazăzi], şi tot acolo s-au mai aşezat un graur galben şi pasărea vestitoare Oyal.
Şi atunci s-a înălţat Imix Che cea Verde la mijlocul pământului, în amintirea dărâmării lumii".

din Mituri Esenţiale de Victor Kernbach, ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1978, pag.327-328

nota autorului la mit:
În concepţia cosmologică maya, imaginat pe un ax vertical, universul e compus din 13 ceruri suprapuse, numite Oxlahuntiku, pământul fiind cel inferior (ultimul cer), sub care se stratifică nouă tărâmuri infernale Bolontiku ; adesea, toate aceste lumi se personificau în două grupuri de zei. Prezenţa în acest război între divinităţi a zeului albinelor, Ah Mucencab, pare pur simbolică.