Felul în care au plecat iepele mi-au trezit rumoarea unei dimineţi străvezii de martie.
Totul fiind aranjat pentru acel periplu domestic feminin.
Cine mai ştie de "orientare turistică", acea busolă ascunsă-n buzunare alături de bomboanele mentolate. Aveam ideea de căutare cu obiectul în cătare; fetele în ochii mei!
Fetele?!
Femininul, un cromozom cu un picior în plus, nu Y, ci X, de fapt acel picior face ca iapa să tresalte la gândul mânzului.
Nu şi nu, plecarea acestor minunate cabaline nu mi-au trezit refluxul refuzului feminin, ele, iepele, la fel ca femeile, îmi trezesc fluxul degajat al întâlnirii; felul în care piciorul se zbate, dinamica acestuia face ca X să trezească pe Y: cum? Prin suprapunere; am luat aminte cum noaptea face dublul să devină unul.
În felul personal în care eu descriu această succesiune de imagini, nu se poate vâna ceea ce în galopul calului, fie ea iapă, într-o singură secundă, într-o singură imagine, se poate vedea vânatul.
A început vânătoarea!
A început vânătoarea!
 | ||
| Aici nu sunt eu, nu este nimeni: este doar privirea plecării, el există! |
P.S.
În ultima imagine este Răzvan Ţupa!
:))
RăspundețiȘtergere:) este multă veselie !
RăspundețiȘtergere