Eli este căţea, privirea ei lacomă de excavator poate împietri orice badigard zelos.
Eli este atentă la toate mişcările din jur, care se sparg în mintea ei ca paharele şi atunci s-ar putea să iasă rău.
Eli are aproape doi ani.
Eli, de fapt este mică, atât cât să intre sub scaun, acolo este forma ultimativă de protecţie.
Aşa este Eli; atentă, dar asta de frică şi de angoasa necunoaşterii lumii înconjurătoare.
Am rămas mult timp uitându-mă la această căţea de rasă pură, libertatea ei - stăpâna ei, locul nu cunoaşte prietenie, ea este acolo odată cu stăpâna ei. De aceea la această vârstă, Eli, este fricoasă şi n-ar muşcat pe nimeni.
Privirea aceea feroce se datorează conformaţiei maxilarului, pielii lăsate, oarecum alurii fizice a pieptului, în asta în final, Eli te face să te îndrăgosteşti de ea, nu mult, pentru că dorinţa de mângâiere care urmează devine tot mai insistentă din partea ei.
Privirea aceea, deja nu a mai devenit feroce, ci caldă, doritoare de apropiere umană.
Eli de fapt este un câine ca toţi câinii, dar faţă de mulţi semeni de-ai ei, ea este îngrijită şi iubită.
Asta este Eli.
Privirea aceea, deja nu a mai devenit feroce, ci caldă, doritoare de apropiere umană.
Eli de fapt este un câine ca toţi câinii, dar faţă de mulţi semeni de-ai ei, ea este îngrijită şi iubită.
Asta este Eli.
:)
RăspundețiȘtergereoribila creatura (din punct de vedere estetic)!
Nu am inteles niciodata "ironia" naturii...
Sa-ti traiasca, sa fie sanataoasa si, poate, s-or fi inventat cabinete de estetica canina, o vei "tuna"!
:)
Mulţumesc!
RăspundețiȘtergereAm să transmit stăpânei fericite de Eli; Eli nu este a mea, eu am doi "bagabonzi" de câini...
Am prieteni stomatologi, dar nu cred că s-ar băga! :)
am un prieten care a avut o boxerita...sunt extrem de sufletisiti...si frumosi in uratenia lor:)
RăspundețiȘtergereEli este la fel precum scrii! :)
RăspundețiȘtergereadică un caz de frumuseţe rară!
RăspundețiȘtergereUrâţi sunteţi voi!
RăspundețiȘtergere(glumesc)
:)
Frumuseţea Eliei vine din expresivitatea ei.
Dacă reuşim şi noi oamenii, cel puţin partea bărbătească, să fim la fel ca această căţea, sigur în viitor vom avea prilejul unor satisfacţii nebănuite!
RăspundețiȘtergere:)
(aceeaşi glumă!)
mi-a plăcut dorinţa ta de-a fi cu toţii ca această căţea:))
RăspundețiȘtergereMmm, nu e chiar aceeaşi glumă.
RăspundețiȘtergere:)
Bărbaţii sunt privilegiaţi. Ei au şi posbilitatea de a purta o conversaţie interesantă. Pe când biata Eli ar putea lătra mult şi bine, fără să obţină acelaşi efect de impresie.
:)
Sigur, (se poate să jur?!), zilele acestea în care teritoriile colindate de tine, acoperite de incertitudinile ajungerii acasă, tu te-ai simţit la fel, adică, într-un singur cuvânt doar: iubit!
RăspundețiȘtergere:)
@Blue Freedom
RăspundețiȘtergereProfităm de câte ori apare ocazia! :)
Da, e drept. Unii ştiu să folosească acest atu.
RăspundețiȘtergereAlţii preferă să meargă la sală. Ei sunt adepţii uneia din teoriile la modă, teorie care afirmă că "bicepsul bate intelectul". Şi la propriu şi la figurat.
:)
Scuze, am divagat.
Se poate, sigur că există şi acest scenariu, vina în cazul acesta o putem arunca asupra naturii de a fi om, a nu se înţelege uman.
RăspundețiȘtergereŞi eu sunt, aşa cum pot demonstra; sunt un om!
:)
În acest caz nu ne rămâne altceva de făcut decât să ne bucurăm de privilegiul şi vina de a fi oameni.
RăspundețiȘtergere:)
am citit într-un total acord!
RăspundețiȘtergereai dreptate.
:)
se spune ca prietenii mai mici ai oamenilor seamana mult cu stapanii lor :) oare sa fie asa? tu ai descris-o foarte duuulce, sa fie si stapana foarte dulce :)
RăspundețiȘtergereDoamne, ce privire are Eli, e superba!!!
RăspundețiȘtergere@Un Amateur Professionnel
RăspundețiȘtergereStăpâna era într-adevăr dulce, numai că nu era şi stăpâna mea :) !
@Karina
RăspundețiȘtergereEli e superbă, iată cum urâtul devine frumos, dar numai pentru unii!