Argalasti fountain

Orăşelul Argalasti reprezintă zona cea mai populată a peninsulei Pelion din Grecia, dacă oraşul industrial de pe continent - Volos,  face parte din această peninsulă, atunci eu am greşit, dar am greşit numai din dorinţa de-a promova fântâna, am minimalizat marele oraş în defavoarea localităţii, dealtfel minunate, ce este pierdută înspre noianul de dealuri stâncoase ce fac şederea Muntelui Pelion prietenoasă la Marea Egee. Ţin să amintesc că plajele acestei peninsule fac concurenţă nu numai celor ce mărginesc mările ce înconjoară Grecia, dar şi celor oceanice.

Noaptea, toată noaptea, zgomotul acestui izvor penetrează liniştea locuitorilor. Zidurile de piatră nu fac altceva decât să amplifice căderea apei în căldarea de piatră. Cei neobişnuiţi cu acest zgomot, turiştii, caută evidenţa lui, căci prin asta, odată văzut se instalează nu numai liniştea, dar şi efectul miraculos, proteic, pe care îl au aceste ape pentru mintea umană. Nu beau apa din curiozitate, ci din setea rostogolită în cap din cauza zgomotului, este ca şi cum la vederea unui lac deosebit de întins şi liniştit, trebuie să ridici o piatră şi s-o arunci în suprafaţa lipsită de unghi a apei. Aici, datorită zgomotului oracular, întinzi mâna, te stropeşti bine şi acei mililitri care-ţi mai ajung pe buze fac savoarea unei răcoriri instantanee nocturne. Nu există  vis în acea noapte, nu există nelinişte, corpul ce vibrează tăcut în bătăile inimii este odihnit de muze.

Trebuie să amintesc că muzele lui Apollo nu stau la Delphi, ci aici, în pomenitul munte Pelion; trebuie remarcată poezia peisajului, drumurile care cântă, muntele, dealul; forme ce fac ca drumul să fie voios, lipsit de trudă, marcat de curbe şi unduiri, de pante şi rampe, ce duc maşina la vale, fără motor, să urce lin şi domol mai apoi următoarea rampă a drumului. Mai târziu, bineînţeles, cu a doua o luăm de la capăt, urcăm.

Natura are verdele adânc al mării, nu este cel de la noi; viu, crud, renascentist, aici verdele luptă cu un soare ce vara devine obositor prin lumina (apollinică) duruitoare. Aici soarele face zgomot prin lumina unei zile de neuitat, de val legat de stâncă, de nor legat de chiparos, de om legat în miraculos. Aduc aminte că Asclepios, părintele legendar al medicinei a plecat de aici, dintre acele plante miraculoase, cu penetrante proprietăţi ce făceau ca fluidele să aibă densităţile, vâscozităţile, diluţia ideală a corpului uman. Plantele de pe această peninsulă Pelion sunt la mare căutare şi astăzi.

Dacă muzele iubesc omul ce lasă totul pentru pasiune, în pragul de sus, căci cel de jos nu înseamnă nimic rău, ci doar aplecarea până la orizontală în faţa ivitului Apollo, atunci acolo -sus, în înţelepciunea pe care ar trebui să o aibă cei atinşi de muze şi nu o au, nu o au pentru că Zeul nu dă două daruri deodată, nu o au pentru că cei cuprinşi de pasiune nu sunt educaţi de centauri. Ori, prin aceşti munţi, dealuri şi râpe, plaje şi râuri, trec de multe ori centaurii. Această peninsulă este "ţinutul centaurilor", a fiinţelor înţelepte, ţinutul calului. Dar, pentru că iubirea face ravagii şi este necesar să fie aşa, altfel, poeţi, pictori, scriitori, sculptori, actori şi toţi oamenii ai căror minte este răpită în miimi de secundă de muze, nu ar mai exista; centaurii şi ei s-au îndrăgostit de femeile lapite. Femei lapite ce poate acum le-am spune thesaliote, greşită formularea, dar erau acele femei, se pare că deosebit de frumoase ce locuiau în Thesalia. Merită să mai amintesc că în acele vremuri antice, cavaleria thesaliotă, thesaliană era foarte renumită şi oare de ce?!

Închei în speranţa că poate cititorul a avut speranţa ca citind despre fântână să înţeleagă, datoria celor care bând apa acestora, a adâncimilor, fac enunţul unor măreţe poeme, iar eu nefiind poet, încerc doar să scriu, să celebrez aceste izvoare ale adâncimilor (din adâncimile) pământului.