Pendula

Mi-am dorit de mic copil o pendulă, asta pentru că am văzut-o în casa unei mătuşi. Pendula era pe hol, şi de fiecare dată mă speria sunetul care-l scotea la orele exacte şi lungi. Pendula sigur avea un defect, căci de fiecare dată înaintea semnalelor sonore ce marcau cele douăsprezece fragmente fixe al zilei începea un ritual intern al rotiţelor ce parcă scotoceau timpul. Ai fi crezut că pendulei îi era foame şi-i chiorăiau maţele, dar nu era aşa, ea se sforţa, se chinuia că să mai bată o dată ora exactă. Când într-o noapte, mătuşa muri de bătrâneţe, într-un somn liniştit, pendula se opri atunci, a doua zi toată lumea a ştiut cu precizie când s-a produs evenimentul. Nu mai ştiu ce s-a întâmplat cu acea pendulă, eram prea mic că să-mi exprim cu voce tare acea dorinţă lăuntrică de-a o avea.

Acum am şi eu pendula mea, am cumpărat-o de la un târg de vechituri care s-a ţinut la Mall, cei care mi-au vândut-o, nişte coloraţi, mi-au spus că au adus-o din Franţa, că au moştenit-o acolo, apoi au descris castelul şi apa care pătrundea prin el şi tot restul basmului pentru a face negocierea mai grea pentru mine.

Transportul a fost cel mai greu lucru, specialiştii anticari nu ştiau că pendula are un dispozitiv de blocare la transport aşa că am auzit tot chinul ei de-a lungul drumului. Atunci brusc mi-am amintit de cealaltă pendulă şi o frică mi-a coborât în minte, frica de a nu se opri.

Privesc cu drag cum trece timpul pendulei mele. Ea ştie să-l însoţească cu un tic-tac calm, abia audibil şi când vine ora exactă pare veselă, căci o marchează cristalin şi voios prin gonguri de bronz lucitor. Fiecare sunet durează exact o secundă şi o celebrează mai puţin pentru a avea pauza necesară următorului sunet, în această exactitate sonoră pendula mea mi-a dezvăluit un secret. Atunci mi-am dat seama cu un mare regret că şi pendula mătuşii, ca dealtfel toate pendulele din lume, cele adevărate, cu mecanism de orologerie, cu scripeţi,  pot să facă ceea ce face şi pendula mea. Dacă aş fi ştiut asta când eram mai tânăr.

Există o oră, tot timpul alta, în care o bătaie sună altfel, trebuie doar să o identifici şi nu vei putea face asta decât ascultând zile în şir trecerea sonoră a orelor exacte. Am avut norocul sau pendula a făcut asta intenţionat, felul în care la un moment dat mi s-a părut că în galopul ei una din potcoave a lovit o piatră ce s-a sfărâmat. Când s-a repetat a doua oară fără să vreau mi-am ţinut respiraţia de uimire, dar ca să rămân şi mai mirat totul s-a oprit, inclusiv pendula, iar când am expirat după câteva secunde totul a revenit la normal, pendula ticăia liniştită mai departe.

În zilele care au urmat, eram pregătit; un minut am reuşit să mă plimb prin casă, chiar să ies afară şi să văd cum păsările stau în aer nemişcate, cum pisicile stau să cadă de pe acoperişuri, cum lumea împietrise.

Cu antrenament am ajuns la trei minute, dar mişcarea îmi consumă oxigenul, aşa că mi-am luat un fotoliu electric şi colind cât pot lumea ce împietreşte în fiecare zi.

picture by

http://www.grandfatherclockrepairspecialist.com/