“Să nu te izolezi de lume. Nu-ţi ratezi viaţa când o pui in lumină. Tot efortul meu, în toate situaţiile, nenorocirile, deziluziile, se îndreaptă spre reluarea contactelor. Până şi în tristeţea asta din mine, câtă dorinţă de iubire şi câtă beţie chiar şi-atunci când nu văd decât o colină în aerul serii. ... Esenţialul: să nu te pierzi şi să nu pierzi ceea ce, din tine, doarme în lume.” Albert Camus, Caiete
Se afișează postările cu eticheta meci. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta meci. Afișați toate postările
joi, 19 iunie 2014
În timpul meciului Spania-Chile fetele aveau chef de joacă
Când Vicente del Bosque s-a urcat în autocarul sud-americanilor am știut că vom pierde.
Moșul a crezut că a întâlnit echipa tânără și tatuată a Noii Spanii. II !
În timp ce fetele mi-au scos televizorul din priză.
Meciul a început bine după ce le-am închis în cealaltă cameră.
Extenuat de atâtea goluri, numai două, la pauză le-am vizitat.
Pe gaura cheii am văzut jocul lor.
Nu m-au lăsat să intru.
M-am îmbarcat pentru a doua repriză.
Singura legătură cu cele întâmplate acum patru ani era că fetițele erau minore.
Singura obiecție este că nu eram în Africa de Sud.
Când a intrat Torres pe teren, una din fete a mers la baie și eu după ea. Oare de ce?
De torres, de LA FURIA ROJA mi se trage.
I-a priviți-i cum vin, ia priviți-i cum se duc.
Atâta timp cât bătrâneii decid, tinerii nu mai fut nimic.
Lucrul acesta l-am întâlnit des, foarte des.
Fetele vin la bătrânei, căci joacă bine -au jucat bine, mitul se pierde prin corespondență.
Felul în care spaniolii au decis soarta schimbării de generații a dăunat celor ce puteau veni din spate, tinerilor. În Olanda depravată și plină de frunze, Louis van Gaal, face un Starry Night.
Aș mai scrie ceva, dar fetele mă cheamă.
Armada a plecat la sfârșitul verii lui 1588, spre Anglia...
Acum Anglia-Uruguay!
sâmbătă, 2 aprilie 2011
Ping - pong cu Doru
Binenţeles că eu abia mă văd, cineva a pus aiurea trepiedul, dar, mişcarea contează; mingea galbenă.
În prim plan, viţa-de-vie, în spate acele french-windows, iar mai în spate, în oglindire, eu.
Este vorba de o rotaţie în căutarea acelei mingi galbene, misterul acestui joc în asta constă, în căutarea şi coincidenţa instrumentului pe care îl ai în prelungirea mâinii, cu incidenţa cu mingea galbenă; traiectoriile pe care le parcurge ulterior mingea fac parte din previzibilul jucătorului, eroarea este lipsa de antrenament, mediul neprielnic, atenţia relaxată, gândul fugar. Apoi din nou, altă coincidenţă, alt efort de gândire, alt efort muscular, altă traiectorie, altă posibilă eroare, sau alt punct câştigat. Asta îmi aminteşte de viaţă.
S-a băut şi bere, reflexele au pierdut în iuţeală, ochiul clipea mai des, gândul plutea mai bine. Dorinţa de a lovi mingea de plastic galbenă se tranforma în dans, concurenţa în sine a loviturii de graţie dispărea, intervenea arta; să fie cât mai spectaculos, cât mai amplu; să fie jocul joc şi arta artă.
La căderea nopţii, nimeni nu mai ştia cât este scorul, meciul se terminase zero la zero *, noi jucaserăm multe seturi şi băuserăm la fel de multe beri. A venit primăvara. Noaptea devine caldă.
* Este vorba de meciul de fotbal Politehnica Timişoara - Steaua Bucureşti, încheiat la orele 21 la scorul de 0-0, de unde eram se auzeau of-urile stadionului.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)

