Pentru că Pământul respiră, respirăm şi noi oamenii. Felul grabnic în care o facem ne grăbeşte moartea, noroc cu albastrul azotului care pătrunzând prin alveolele labirintice ale plămânului potoleşte roşul oxigenului.
Omul vrea repede totul, absolut totul, nimic să nu mai fie inexplicabil, şi inexplicabilul chiar dacă există să-l transformăm în religie. Fiinţa lui Dumnezeu să fie departe, nevăzută, neauzită, neajutorată prin asta în viziunea celor ce comandă cum îl ajutăm noi pe Dumnezeu, ajutându-ne pe noi. Toate explicate în frica acelei zile ce va veni şi pe care mulţi n-o vor prinde, toate acestea explicate pentru a nu vedea ce se întâmplă cu noi şi a nu simţi până şi respiraţia unei lalele.
Frumosul care ne înconjoară poate deveni Dumnezeu dacă vrem, în această revoltă vom respira mai adânc, mai rar, mai puternic...
http://scorchfield.blogspot.com/2011/04/diavolul-si-bunul-dumnezeu.html
Minunata lalea..si atat de vie! Daca ne-am bucura asa..ca pur si simplu respiram..
RăspundețiȘtergereDar nu numai această lalea respiră aici, respiră şi tot ce este verde în jurul ei.
RăspundețiȘtergereEste ca un ritm universal respiraţia asta din imagine.
RăspundețiȘtergereDar dacă Dumnezeu este frumosul, atunci Dumnezeu este şi urâtul. Sau, altfel spus, urâtul este frumosul ocultat.