Săptămâna asta am scris două texte pentru Timpul, din care... n-a apărut nici unul.
Mi s-a explicat că am încălcat politica editorială. Anunțasem din timp că dacă vineri nu-mi apare textul - nu mai scriu pentru Timpul. La al doilea text s-a negociat, pentru că era despre Biblioteca Națională, la un moment dat mi s-a sugerat că dacă apare textul meu, nu apare dreptul la replică al Bibliotecii. În Timpul de astăzi nu e nici textul meu, nici dreptul la replică al Bibliotecii. Dreptul la replică probabil că încalcă politica editorială a Timpului. În schimb, în ediția tipărită a apărut un text mai vechi de-al meu. C
hiar nu înțeleg o astfel de politică editorială.
Le urez succes foștilor mei colegi și, spre binele lor, sper să nu se lovească de politica editorială.
Mai jos public textele vinovate.
Miercuri ar fi trebuit să apară:
România văzută din Moldova sau cum s-a mai furat o revoluție
Scriam într-un text din timpul protestelor din România, că pericolul mare al manifestărilor ar fi confiscarea revoluției de către alți politicieni. Să fim serioși, protestatarii nu erau useliști, cu atât mai puțin peliști sau, Doamne ferește, pesediști.
Așa s-a și întâmplat. Cei de la putere, pedeliștii - au fost ușor dați la o parte de useliști, ajutați de protestatarii din iarnă. Useliștii au acționat fără scrupule, de altfel ce scrupule poate avea un prim-ministru acuzat de plagiat și un președinte interimar cu părul vopsit? Vă mai amintiți expresia: umblă cu cioara vopsită?! Plagiatorii au început cu cultura, atac asupra ICR-ului, apoi l-au suspendat fără mare greutate pe președintele Traian Băsescu.
Toți cei care au protestat sunt confuzi acum, au fost furați, așa cum și era de așteptat, de cei împotriva cărora protestaseră. Prietenii mei din România, dacă s-au mutat la Chișinău – suportă cu greu vacanțele acasă, fiindcă tensiunea a crescut chiar și în discuțiile amicale. Românii au ajuns la o tensiune maximă – facebook-ul a devenit o unealtă a dezbaterilor politice. La așa ceva nu mă așteptam, politica a intrat și în tabloide, showbizul e total neinteresant față de jocurile murdare politice.
Întrebarea e: după o revoluție furată, cum să mai protestezi? Poți fi sigur că nu vei fi iar înșelat, trădat, abandonat și cum spune expresia și cu banii luați?
Din păcate ceea ce se întâmplă în România, din nou nu are de-a face cu iubirea. Cei care vor vota împotriva suspendării, pro Băsescu – vor vota, de fapt, anti-USL; cei care vor vota pentru suspendare, de fapt vor vota anti-Băsescu.
Sunt curios și de voturile basarabenilor: ultima oară au votat 99% pro-Băsescu. Facem pariuri?
Și al doilea text, ce trebuia să apară azi:
Valori puse la zid
Să asociezi Biblioteca Națională cu scandalul pare absurd. Ce patimi poate trezi o instutuție în care lunar, ba chiar săptămânal - de regulă, au loc lansări de carte, lecturi, cenacluri și expoziții? Din contra, așa cum am văzut într-un reportaj TV, de Bibliotecă mai puțini știu, decât de discoteci.
Dar dacă vrei tare – orice se poate. Astfel Biblioteca Națională și domnul Alexe Rău, directorul Bibliotecii – au ajuns subiect de pseudo-știri. Și a vrut tare (să pornească o polemică), culmea, chiar o angajată a Bibliotecii – doamna Nina Negru. În hora dumneaei a intrat și mai tânărul nostru coleg, Ion Macovei. Ion a scris un articol pornind de la informațiile primite de la Nina Negru, iar partea vizată – adică atât domnul Alexe Rău, cât și restul angajaților Bibliotecii, au fost neglijați, chiar dacă, așa cum aflăm chiar din textul lui, a fost căutat la redacție de doamna Raisa Melnic, şefa Serviciului programe culturale al Bibliotecii Naționale. Ion Macovei cred că s-a grăbit și n-a ascultat ambele părți, așa cum ar trebui să facă orice jurnalist care pretinde că scrie obiectiv. Lucrurile pe care le aflăm în articol sunt interpretabile, iar acuzele la adresa Bibliotecii sunt umflate.
Pe doamna Nina Negru n-o cunosc, dar acuzațiile dumneaei nu par să aibă logică. În schimb îl cunosc personal pe domnul Alexe Rău – un om despre care artistul plastic Ghenadie Popescu a zis: ce rău poate face domnul Rău? I-am auzit de nenumărate ori pe Petre Guran și Andrei Nicolescu de la ICRvorbind cu admirație despre domnul Rău – după ce au făcut mai multe proiecte la Biblioteca Națională. Toți tinerii scriitori de la Republica au avut și au în domnul director un susținător, un lucru extrem de important pentru literatura contemporană din Moldova. Martor e și Vladimir Beșleagă, care a fost prezent la mai multe ședințe ale cenaclului. Probabil că sunt subiectiv, dar nu pot să nu-l respect pe domnul Alexe Rău, un om cu o generozitate rară și un adevărat profesionist. Știu că oricine îi propune un proiect cultural viabil, este susținut de Alexe Rău. Biblioteca Națională are porțile larg deschise pentru proiecte culturale, un lucru extrem de important.
Legat de partea “tehnică” a scandalului s-a pronunțat cât se poate de obiectiv academicianjul Petre Soltan. Pe cine să credem, pe Nina Rău sau pe toți angajații Bibliotecii cu tot cu Alexe Rău și academicianul Petre Soltan?
Grafică de Dan Perjovschi
