La şcoală copiii din clasele primare primesc o temă în clasă, la desen: să se picteze un peisaj de iarnă cu casă, gard şi copac, doar cu negru. Elevul are o problemă cu fulgii, dar o rezolvă printr-o tehnică personală. Copacul este pierdut în ninsoarea groasă, iar fumul casei abia se vede din cauza asta.
Învăţătoarea nu pricepe nimic şi întoarce foaia spunând: "este urât!"
Este un început, mai târziu altcineva va repeta scena, altfel este adevărat şi tot urât va fi.
Ajuns matur, micul pictor va uita toate acestea, va citi doar că nepăsarea este trucul prin care această lume, ivită prea repede pentru el, trebuie dată la o parte.
Invatatoarea a fost neagra la inima
RăspundețiȘtergereCam aşa, dar pentru cine vrea să devină artist, această lecţie îi merge la inimă şi la minte, pentru că nu va fi prima!
RăspundețiȘtergereRefuzul: un şut în cur care te poate propulsa înainte! (nu-mi aparţine vorba asta, dar îmi place) :)
Imi place desenul.
RăspundețiȘtergereAm vazut odata un copil de vreo 4 ani care intrebat care e utilitatea cangurilor a spus "cangurii fac un spectacol de frumusete". Asta e poezie.
Oricum ăştia mici sunt mai buni ca noi, problema este că noi nu-i vom lăsa să fie aşa :)
RăspundețiȘtergere