Dodona - primul sanctuar al prorocirii

După tradiția transmisă de Pausanias, calydonienii, cuprinși de un soi de beție dionisiacă, din pricina mâniei lui Dionysos, au consultat oracolul de la Dodona, pentru a fi tămăduiți de nebunie. La acest oracol veneau etolieni, acarnanieni, și epiroți. Ei socoteau porumbeii sacri, iar prezicerile le descifrau după foșnetul stejarilor. Oracolul le‑a dezvăluit mânia lui Dionysos care nu putea fi curmată decât prin jertfirea Callirrhoei, fata de care se îndrăgostise un anume Coresos și care însă nu‑i împărtășea iubirea. Dar victima numită de zeu putea fi înlocuită de o altă persoană care ar fi dorit să‑și pună capăt zilelor în locul fetei. În cele din urmă Coresos a ales să se jertfească în locul Callirrhoei, iar aceasta din urmă, fiind cuprinsă pe loc de o mare dragoste și admirație pentru Coresos, se spune că s‑ar fi sinucis îndată după el, în apropierea fântânii Calydon, care de atunci poartă denumirea de Callirrhoe. 1.)

     Aşa am găsit de cuviinţă să încep acum povestea mea despre sanctuarul de la Dodona, cu o poveste de dragoste, cu o poveste despre sacrificiu şi sinucidere.

     Lângă Ioannina, oraş capitală a provinciei Ioannina, cea nord-vestică a Greciei, se află sanctuarul de la Dodona, care are şi un teatru, unde lângă el era Bouletrionul, adică locul de consiliu şi de întâlnire a conferedaţiei Epirului din antichitate.

     În vechime la Dodona era un mare stejar, renumit ca fiind cel mai bătrân din întreaga Eladă, tot Pausanias pomeneşte la concurenţă şi de salcia Herei din Samos. Aici stejarul este închinat lui Zeus şi o preoteasă aude prin frunzele lui ceea ce vântul aduce de la mari depărtări, iar zborul păsărilor este şi interpretat ca atare.

     Tradiţia  s-a păstrat până în primele secole ale primului mileniu, chiar dacă oracolul de la Delphi era mai renumit. În anul 393 D.C. împăratul Teodosiu, după ce a interzis ritualurile păgâne, scoate stejarul din rădăcini în căutarea comorii despre care se credea că se află acolo.

Stejarul avea puteri magice se pare, căci însuşi Iason, în călătoria ce a făcut-o în căutarea lânii de aur, a luat o crenguţă de aur şi a legat-o de catarg.

     Oracolul de la Dodona este cel mai vechi oracol al Greciei...
"... Pe urmă, poate, Egeria era o zână a unui izvor ce curgea sub un stejar sfânt. Se spune că un asemenea izvor ce ţâşnea sub poala marelui stejar din Dodona şi că preoteasa prevestea viitorul din murmurul său. Grecii credeau că o gură de apă băută din anumite izvoare sau fântâni sacre te poate înzestra cu puteri profetice..." 2.)
"La Dodona, zeul stejarului, Zeus, era însoţit de Diona, al cărei nume este, în afara unei simple deosebiri dialectale, cel al Junonei; şi după cum am văzut, el pare să fi fost cununat periodic pe vârful muntelui Cithaeron cu o statuie a Herei cioplită în lemn de stejar." 3.)

"Cultul stejarului sau al zeului stejarului pare să fi fost împărtăşit de toate ramurile familiei ariene din Europa. Greci la fel ca italienii asociau arborele cu numele celui mai mare zeu al lor, Zeus sau Jupiter, divinitatea cerului, a ploii şi a tunetului. Poate cel mai vechi şi cu siguranţă unul dintre cele mai vestite sanctuare ale Greciei era cel din Dodona, unde Zeus era idolatrizat în stejarul oracular. Furtunile despre care se spune că bântuie la Dodona mai des decât oriunde în Europa făceau din acest loc un sălaş deosebit de potrivit pentru zeul a cărei voce putea fi auzită tot atât de bine în freamătul frunzelor stejarului, ca şi în bubuitul tunetului. Gongurile de bronz pe care vântul le făcea să răsune continuu în jurul sanctuarului aveau poate rolul să imite tunetul, care putea fi auzit atât de des, rostogolindu-se şi bubuind în văgăunile munţilor aspri şi pleşuvi ce înconjurau valea posomorâtă." 4.)

____________________________________________________

1) Pausanias, Călătorie în Grecia, Cartea a VII-a; 21;1, ed. Ştiinţifică şi enciclopedică, 1982, pag.55; textul adaptat l-am găsit la

http://geomitica.ro/harta/index.php?option=com_content&view=article&id=14:dodona&catid=1:articole&Itemid=2 

2) James George Frazer, Creanga de aur, Ed. Minerva, BPT 1980, Vol.II,Cap XIII, pag.29 mijloc
3) idem, pag.36 jos
4) idem, Cap. XV, pag.54