Chiuveta inteligentă

     Aplecat peste masă, încercam să repar blestemata de pendulă, zgomotul ei mă scotea din sărite, dar nici fără timpul ei nu puteam trăi. Mai târziu îmi voi aminti mai bine că atunci se-ntâmplase să aud pentru prima dată cum sforăie chiuveta. Sunt singur că şi dumneavoastră aţi auzit aceste zgomote, dar din comoditate aţi trecut peste ele.

     La doi metrii de mine, chiuveta sforăia ca o babă ştirbă, iar alături de aerul ce se auzea ieşind afară se mai scurgeau peste marginea ei şi vreo doi-trei stropi de apă mucegăită. Iniţial mi s-au părut a fi zgomote obişnuite, identice cu cele ce provin de la aerisirea caloriferelor; s-au chiar atunci când se taie apa, totuşi aici de data aceasta era altceva. M-am apropiat cu ochelarii pe nas, focalizând ţeava de sub chiuvetă cu concentrarea de la pendulă şi la primul molfăit şi pufăit m-am retras îngrozit. Era exact ora două noaptea, pentru că bătuse ceasul catedralei din apropiere; patru lungi şi două scurte.

     La ora trei am încercat fără succes să dau drumul la apă, robinetul îmi juca în mână ca o rotiţă de jucărie. Am blocat apoi apa la tot blocul şi imediat am atacat robinetele de sub chiuvetă, după ceva timp am constatat că totul este în regulă. Am coborât în pivniţele blocului şi le-am dat oamenilor drumul la apă, la mine tot nu curgea, probabil că apa era oprită de la oraş. Era cazul să mă culc. Am lăsat pendula desfăcută pe masă, arăta dizgraţios, părea violată de fiinţe ce se hrăneau cu marginile ascuţite ale filetelor şuruburilor, şuruburi care acum erau aranjate în ordinea în care fuseseră scoase din corpul inert.

     A doua zi, de fapt peste câteva ore, mă trezi un căscat insalubru, amestecat cu tot felul de râgâituri voioase, scuipaţi de bună dimineaţa ce se tăvăleau acum în chiuvetă, mai veni un tuşit scurt, apoi linişte. Adormisem cu capul pe masă şi această trezire inopinată, părea de fapt ieşirea dintr-un coşmar şi plecând la servici, am gândit ca atare; pierdusem ore multe de somn şi imaginaţia se tăvălea cu vulgaritatea instinctelor mele de bărbat.

     Am plecat la lucru fără să mă afecteze nimic, nu eram nebun, probabil munca de peste zi, şi de peste noapte epuizează nervos un suflet obscur ca al meu, probabil că lipsa unei femei ar explica mai bine aceste imagini bolnăvicioase. Dar aventura unei clipe de linişte nu a durat mult, la prânz doar am traversat strada; biroul unde lucram era doar peste drum. Un prânz rece şi rapid la mine era infinit mai ieftin decât unul cald la vreun bistrou, peste o jumătate de oră mă aştepta un client.

     În bucătărie pe masă zăcea pendula cu arcurile excitate, iar chiuveta, prin ţeava ei, cu traiectorii dubioase ale picăturilor, zdrobea cu o precizie infernală o bucăţică de pâine, strop după strop. Puteam să jur că şi ţeava se mutase, cu tot cu robinet. Am luat un cub de gheaţă l-am pus undeva puţin mai departe de locul atacat, care acum prelingea la vale o fleşcăială de pâine. Cum bunul Dumnezeu făcuse ca toate lucrurile acestea primare şi urât mirositoare să fie făcute cu plăcere, am lipsit mai mult de cinci minute, timp în care am citit articole de reclamă. La întoarcere cubul era străpuns şi o gaură îl mânca din interior, acum stropii de apă erau calzi, mânaţi cu o precizie uluitoare în acel loc. Mai supravieţuia doar o fustiţă de gheaţă dantelată. N-am mai mâncat, am murdărit doar o farfurie cu margarină şi-am lăsat-o în chiuvetă, apoi am şters-o la lucru.

     La întoarcere, aşa cum am prevăzut, farfuria era curată.

     Simţeam o nevoie fantastică să povestesc cele întâmplate, să împărtăşesc cuiva nebunia care începea să mă cuprindă.

     Ce mai făcuse, sau ce mai făcea chiuveta?

     Greu de spus, sau de descris: ţintea un pahar de sticlă, pus acolo intenţionat de mine; picăturile erau literalmente despicate în două de buza paharului, conturul era desăvârşit, spectacolul devenise fantastic. Apă caldă, apoi rece, jeturi scurte, lungi, câteva minute, şi totul a fost gata. Se autoinventase maşina de spălat vase.

     După ce am luat paharul, un zgomot de "tremolo" circulă prin bucătărie: râdea.

     Am început să o înţeleg. Ne petrecem ore întregi. În bucătărie este locul meu acum, mi-am mutat şi patul. Chiuveta îmi spune toate secretele acestei lumi, toate subteranele ei, toate oglindirile. Mă întreb uneori cât mai durează asta, pentru că am ajuns să-i recit poezii, în timp ce ea se pârţâie cu durere.