Eva ?

Eva era poliţistă.

În sufletul ei fiind optimistă.

Mardea bărbaţi ce purtau în straie mai mult de-o pereche de coaie.

Bătucea cocalari, prinşi prin tufe cu fufe zulufe.

Eva avea şi pistol, ca să nu-i poarte ghinion,

Eva mai avea brăţară, de unde venea

Un curent electric din calea-afară.

Eva conducea maşina:

permanent,

Iar la antrenament; Eva era lunetistă,

Ţintea tot ce era pe listă.

De aceea acasă, Eva era singură,

Nu exista om pe care să fie sigură,

Bărbat care să n-o fută, ca apoi să nu devină cornută,

Femeie speriată, de firea ei ingrată.

Dar Eva se împăca cu toate,

Iubea orice cauză

Şi s-a mirat profund, intrând în menopauză.

Dar rostul meu pe lumea asta?

Să vă grăbiţi, că altfel basta!

Îi surâse ginecologul, privind la ea crăcănată,

Pentru un Eco, o lamă, un Nicolau, tot, deodată.

Eva era încă tânără, umbla şi travestit,

Nimeni nu ştia cine-a piuit,

Pe toţi îi înşfăca,

Şi ea transpira.

Menopauza se instala.

Cineva în ea murea.