Umbra şi pisica

     -Urâto!

Băieţelul îşi mângâie mâna, apoi din reflex cotul.

     -Urâto, te spun, să ştii...

Umbra băieţulului acoperi colţul casei şi pisica, speriată de aceasta se retrase spre burlanul pluvial; din umbră doar ochii verzi inspectau totul.

     Băieţelul îşi îndreptă dosul palmei spre soare ca să vadă mai bine. La lumină zgârâieturile roşii începură să usture mai tare. Încercă să se ridice în picioare privind spre pisică; umbra părea că se joacă cu pisica; picuri de lumină o speriau şi o făceau să se scuture. Acum ajuns cu greu în picioare, sprijinindu-se doar cu o mână, auzi un mieunat groaznic al pisicii şi ridicând privirea, aceasta părea că se zbate în umbră, când dispăru fără nici un alt zgomot.

     La cei trei ani jumătate, copilul izbucni în plâns şi o luă la goană.

     Dispariţia pisicii îl urmării ani de zile, aceasta lăsă o urmă în psihicul micuţului care se cicatriză în forma unui firicel subţire, ca părul de pisică. Anii trecură mai repede decât norii pe cer, umbra lor pe pământ cernu lumina ca amintirile. Ajuns departe cu vârsta, omul privi în trecut şi-şi aminti de pisică, atunci rezervă un bilet de avion spre copilărie.

     Casa părintească părea la fel, undeva în spatele ei un buldozer îşi făcea treaba. Casa vecinului din spate se dărâma.

     Paşii îl purtară spre grădină şi deschise poarta fără nici un sunet, se apropie de colţul casei şi privi burlanul ruginit. În spatele acestuia o crăpătură imensă se ivi ca o umbră. Pe acolo fugise pisica.

wallpaper by:

http://abstract.desktopnexus.com/wallpaper/66891/