Am îmbătrânit prea repede, scaunul se mişcă, al patrulea picior cade.
Există tot timpul cel de-al „următorulea”, cel ce vine într-o continuare a viitorul ecranat de lipsa sensibilităţii proprii. Ne interesează tot timpul ce se-ntâmplă în jurul nostru şi ne pierdem prin asta eu-l. O capcană ce nu ne lasă să atingem centrul, să orbităm în neştire halind informaţii fără rost, sateliţi imaginari, geostaţionari, opriţi pe aceeaşi idee, şobolani ai literei ce cade tot timpul în acelaşi loc. Deci se poate şi fără puzzle, fără dinamica bitului, a rezistenţei logice, a dezagregării.
Mergeţi şi cutreieraţi lumea, când aţi trecut de graniţă, sărutaţi pământul străin, pentru ca la întoarcere să-l sărutaţi pe cel matern şi dacă nu vă întoarceţi, trebuie să aveţi in memoriam, gustul de lângă, ca să-l poftiţi pe cel din centru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc