Adevărurile din literatură?

Pentru a urma cărarea, în urma căreia luminişul se poate vedea, domnul Şerban Tomşa a relansat la rândul său, "orientarea turistică" în literatură.

Nu contrazic pe nimeni acum, doar îmi expun şi eu părerea.

Literatura inundă prezentul datorită tehnologiei avansate; oricine face acum literatură, spaţii mari sunt rezervate acesteia, eşti chemat să participi, să sufli câţiva biţi măcar pe orice site, pentru ca informaţia literară să crească. A tipări o carte, propria ta carte - utopie acum câţiva zeci de ani, devine un fapt banal, un bonus personal pentru că îl meriţi, ai cu ce, pentru că trebuie ceva bani pentru asta, ai şi timp, pentru ca orice mâzgălitură implică timp, gândiţi-vă numai la spălatul pe mâini şi nu faci altceva decât să intri în "torentul consumerist literar", dar eşti acolo! În afară, pe prundiş, stau cel puţin 90% din populaţie care n-au scris un rând din capul lor niciodată şi nici nu-i interesează, nici măcar nu te bagă în seamă, pentru că de acolo nu se vede aşa bine cum în larg cineva se bate cu meduzele.

Toate acestea vin prea repede ca cineva să observe totul, se citeşte fragmentar, diagonal, dublu diagonal, literele par nişte piese şi de obicei numai dacă se potrivesc cu matricea existentă în capul celui ce citeşte, textul este dus până la capăt, forma mai avansată se numeşte iletrism, adică degeaba citeşti.

În toate acestea adevărul există, de fapt nimeni nu minte, toţi se silesc să ascundă adevărul, să fie mai subtili prin asta; nu mai este avion, ci pasăre, nu femeie, ci fecioară, nu nevastă, ci amantă, sau invers. Literatura este pentru a împinge realul în forma lui de suportat, cine citeşte cu adevărat îşi dă seama, cine nu, exclamă, de parcă la loto nu se întâmplă la fel - poţi cu mari eforturi (financiare) să câştigi. Înainte era, algoritmul cititului printre rânduri, nimeni nu mi l-a descris, bănuiesc că nu există, în schimb ştiu dacă înţeleg sau nu ceea ce am citit, dacă am simţit sau nu, dacă este posibil sau nu, lista poate continua, dar niciodată nu l-am învinovăţit pe scriitor de minciună, ştie el ceva şi nu ne spune, poate nu ne va spune niciodată. Nici Homer nu ne-a spus unde este adevărul în cânturile sale, numai nu ştiu cum se face că am tot timpul picioarele rupte, împiedecându-mă de el - adevăr, citindu-l.