Să ne măsurăm

 

Ben Casados, Sandia technologist, looks at kilogram samples in a mass comparator. (Photo by Randy Montoya)

     Priviţi figura cercetătorului, în faţa lui, greutăţi ce definesc standarde internaţionale, aşteaptă să fie cântărite.

     Încă din februarie 2008, Sandia National Laboratories anunţau "ieftinirea" greutăţii. Marele K, cum este denumit originalul de la Paris, care din 1880 trăieşte sub clopote de sticlă, aliaj scump de platină-iridiu, devine mai uşor: cauzele? sunt cuantice şi ţin de durata de viaţă a atomilor, amănuntele fizicii nucleare nu sunt relevante pentru profani. Dorinţa omului de a măsura, de a cataloga, de a sublinia este în schimb, la acest început de mileniu, tot mai mare.

Hy Tran examines a kilogram sample in a mass comparator at Sandia’s Primary Standards Laboratory. (Photo by Randy Montoya)

     Totul trebuie cântărit, ambalat, etichetat, codat; produsul nu mai contează decât ca volum. Pe suprafaţa ambalajului sunt aplicate date calendaristice, valabilităţi, temperaturi de depozitare, poziţia în lot, ca şi lotul din care face parte, însemne speciale ascunse pe care numai producătorii le ştiu, toate acestea, de cele mai multe ori pentru produse în brutto mai ieftine decât ambalajul.

     Omul vrea să măsoare tot, odată cu timpul, este iniţiată poziţia sa globală, numită acum G.P.S., mai mult chiar, altitudinea şi presiunea completează această poziţie geografică.

În mijlocul oraşului un ecran enorm ne arată gradul de poluare, parametrii standard ai concentraţiei de oxizi de azot, de sulf, ca fiind foarte dăunători au culori separate, dioxidul de carbon ne arată parcă gradul de încălzire globală. Toate indicaţiile strălucesc şi noaptea, în absenţa oamenilor ele ameninţă în continuare venirea dimineţii. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării, ceasurile au devenit din ce în ce mai precise, în automobile senzori interiori îţi elaborează confortul, kilometrii parcurşi-evaluaţi până la noua alimentare cu combustibil liniştesc conducătorul. Omul se grăbeşte mai ca niciodată, în toate acestea, el de fapt devine mai uşor.

     În timp se instalează o lobotomie psihică, omul devine din ce în ce mai profan, în timp ce în jurul său parametrii ştiinţifici devin sacri. Kilogramul este sacru, metru este sacru, secunda devine şi ea, căci marile concerne de energie au anunţat demult că gicacaloria este pe "moarte" şi că măsurătoarea corectă ar fi în KJ (kilojouli), căci vorbim de energie nu! Reţetele de slăbit au trecut şi ele pe jouli, de parcă asta ar fi cheia de slăbit, dar devin mai interesante.

     Omenirea a ajuns pe patinoar ca un copil dotat cu cele mai bune patine, genunchiere, cotiere, costum de kevlar, ochelari dubli şi antireflex, mănuşi sintetice cu ţesătură ascunsă din fire de oţel, toate acestea pentru ca el să patineze, dar copilul este profan, nu ştie, şi aşa în toată sacralitatea tehnologică pe care o posedă, nu va şti niciodată. De ce? Pentru că nu înţelege.

     Ştirea că Kilogramul îşi curbează greutatea, la fel ca lumina, va trece şi ea neobservată, va fi doar un puseu în vreme ce omul se va adânci în neştiinţă odată cu telefonul său mobil.

de consultat:
http://www.dailymail.co.uk/sciencetech/article-1349939/Scientists-kilo-isnt-pulling-weight.html

photo şi un minunat articol:
https://share.sandia.gov/news/resources/releases/2008/defkilo.html