Scrisul pe blog

pentru Helena    

     Să lămurim puţin punctul meu de vedere asupra acestui fenomen, căci eu altfel nu-l pot numi: scrisul pe blog. Las deoparte acele bloguri în care predomină reclama, tehnicul sau pedagogia, comerţul sau sănătatea, altele peste altele, turism, apostolare, socializare. Mă voi referi la cei care scriu pe blog cu toată fiinţa lor, observând că unii scriu şi cu picioarele, iar alţii pot scrie chiar mai rău de atât.

     Personal găsesc blogul ca o formă ce sigilează realitatea. Jurnalul personal nu reuşea în măsura asta, în jurnal  evenimentele se pierd într-un trecut greu de descifrat şi adeseori falsificat de biografi talentaţi. În jurnal lipsesc comentariile, trimiterile instantanee, link-urile; imaginile, muzica, filmul dau blogului senzaţia de viu, de corespondenţă cu viaţa, toate acestea, adevărat că rămân îngheţate în virtual, dar rămân martori ai acelor vremuri.

     Fenomenul acesta: scrisul pe blog, îl văd în aceste zile îngheţate de iarnă, ca zăpada de pe drumuri care în jurul canalelor, în faţa trecerilor de pietoni, în intrarea în intersecţii, de pe căi secundare, se adună, se topeşte din cauza căldurii radiate de motoarele maşinilor, ca mai apoi îngheţând peste noapte să dea dimineaţa la iveală adevărate perne strălucitoare, semitransparente, deosebit de periculoase pentru cei neştiutori. Aceste obstacole îngheţate, ce ai crede că te opresc, dimpotrivă te propulsează în direcţii nebănuite, periculoase pentru circulaţia rutieră şi pietonală.

     De ce scriu asta? Pentru că toate aceste gânduri pe care omul le scrie în virtual, devin interpretate, aici nici măcar nu avem de-a face cu specialişti, şi, în aceste transformări cameleonice ale postărilor, fiecare cititor crede cel puţin că a văzut un adevăr, atunci cel care scrie, devine speriat de el însuşi.