Eva ?

Eva era poliţistă.

În sufletul ei fiind optimistă.

Mardea bărbaţi ce purtau în straie mai mult de-o pereche de coaie.

Bătucea cocalari, prinşi prin tufe cu fufe zulufe.

Eva avea şi pistol, ca să nu-i poarte ghinion,

Eva mai avea brăţară, de unde venea

Un curent electric din calea-afară.

Eva conducea maşina:

permanent,

Iar la antrenament; Eva era lunetistă,

Ţintea tot ce era pe listă.

De aceea acasă, Eva era singură,

Nu exista om pe care să fie sigură,

Bărbat care să n-o fută, ca apoi să nu devină cornută,

Femeie speriată, de firea ei ingrată.

Dar Eva se împăca cu toate,

Iubea orice cauză

Şi s-a mirat profund, intrând în menopauză.

Dar rostul meu pe lumea asta?

Să vă grăbiţi, că altfel basta!

Îi surâse ginecologul, privind la ea crăcănată,

Pentru un Eco, o lamă, un Nicolau, tot, deodată.

Eva era încă tânără, umbla şi travestit,

Nimeni nu ştia cine-a piuit,

Pe toţi îi înşfăca,

Şi ea transpira.

Menopauza se instala.

Cineva în ea murea.

O chema Eva

     Eva a fost o fată frumoasă care s-a transformat într-o femeie stilată. A rămas aşa mult timp.

     Tinereţea marcată de eşecuri în dragoste a trecut prea repede pentru ca Eva să poată puncta acele valori cu care multe femei atacă maturitatea; o relaţie permanentizată, poate chiar şi un copil, sau de ce nu, un divorţ ce a venit după o căsătorie rapidă.

     Într-o seară de iarnă Eva fu cuprinsă de călduri. Sări din fotoliul devenit acum fierbinte şi se răcori cu un duş. În oglinda vaporoasă cineva îi arătă că nu mai este aşa frumoasă, riduri, pistrui, comisuri din ce în ce mai proeminente, un relief nou al feţei se contura în mintea ei. Începea să îmbătrânească.

     Nu a doua zi, dar în acea lună - căldurile îi ameninţau intimitatea, căci transpira abundent chiar şi în timpul zilei, merse la doctor. În urma analizelor se putea pronunţa apariţia - a ceea ce desigur nimeni nu bănuia, menopauzei.

La o vârstă improprie, prea tânără pentru asta şi deja uimită de această turnură a hormonilor, Eva de fapt îmbătrânea.

    Se gândi la copii, putea oare să mai aibă? Medicul o sfătui în orice caz să se grăbească. Alte femei îşi începeau căsnicia la vârsta ei şi ea? Ea intra în menopauză. Hotărî să aplice o reţetă numită "blind date", adică să dea anunţ la mica publicitate, sau pe internet, cunoscuţii ei ar blama-o pentru asta, deci să nu ştie nimeni atunci.

    Bufeurile se instalară în corpul ei ca duhurile şi de fiecare dată când o lăsau în pace, alerga repede în oraş. Rată multe întâlniri şi de fapt nici nu se afişă, de fiecare dată schimba protocolul de întâlnire, scria că vine în roşu şi se îmbrăca în galben, purta sau pălărie, mănuşi şi alte semne care putea induce în eroare prin absenţa sau, dimpotrivă, afişarea lor.

    La fiecare întâlnire, nouă şi necunoscută, Eva era întrebată, încet şi amabil: "Nu fiţi surprinsă; mă cunoaşteţi de undeva?".

Inevitabil, surprinsă răspundea: "Nu, nu am venit în urma vreunui anunţ, de ce ar trebui să vă cunosc?"

    Respectivul domn a întors atunci capul spre stânga, apoi încet spre dreapta, trecând peste privirea ei mirată şi ocolind întrebarea, enunţă: "Dacă s-ar putea să fiu sufletul dumneavoastră pereche? ... uitat de secole, de mistere...

"- Nu vă recunosc şi nu-mi aduc aminte!"

"-Tocmai asta este, sunteţi atrasă şi nu vă daţi seama, teama vă opreşte, vă dă un sentiment de confuzie...

"- Domnule, nu vă dau voie, sunteţi indiscret!"

    Eva păru ofensată şi plecă. Se-ntoarse fără apel şi se urcă în tramvai. Poate norocul era că acesta era în staţie, sau poate că prelungi discuţia până când acesta ajunse în staţie. Nu raportă nimic poliţiei, deoarece era un "blind date", din ziare, din aventură...

    Ea nu citi ziarele, când cu titluri mari se scria despre a "N"-a crimă!

Peste ani, ea continuă să nu citească ziarele. Criminalul în serie fu prins, condamnat şi se pare că nu mai trăia...

    Mult mai târziu, într-un concurs de împrejurări, la o cafea, cu domnişoare îmbătrânite, se pomeni de el; ca idee, ca un fel de reclamă masculină...

La care ea spuse: "Nici măcar nu era sufletul meu pereche!"

La masă se aşternu liniştea.

photo by

http://www.123rf.com/photo_3194105_woman-waiting-for-the-train-at-the-railway-station.html

Ultimul somn fără vise

Fata se culcă încet pe pieptul tânărului. Acesta, doar cu capul sprjinit de un pom, stătea culcat pe spate cu ochii aruncaţi în zare. Ar fi privit în sus, în vidul de deasupra sa pentru a înţelege. Mai târziu simţi mirosul.
Ochii parcurgeau linia orizontului pas cu pas, încet, fără ca vreun gând să grăbească mişcarea capului. Când simţi mirosul, privirea căzu pe părul fetei şi cum stătea ea aşa întoarsă, faţa nu i se vedea deloc. Căpşorul ei părea un ghemotoc cu păr mirositor, în asta consta toată odihna fetei; în mirosul deosebit pe care-l degaja. El, imberb, o mângâie cu grijă, cu nasul, apoi cu bărbia, în cele din urmă cu buzele.
După un timp încercă să adoarmă şi el, aşa în poziţia aceea; aşa pentru că nu simţi nici o oboseală, nici o amorţeală, nici un disconfort.
Deasupra lor pomul îşi cocea singur fructele, treaba asta îi luă ceva timp şi de aceea rodul lui trebuia să ajute la ceva.
În acea zi, dacă avem voie să spunem că era o zi, o lumină, un timp; tinerii noştri îşi dormeau ultimul somn fără griji, fără vise, fără gânduri.
Pe băiat îl chema Adam şi pe fată Eva.