celor ce osândesc trecutul
Această scrisoare nu a mai ajuns la destinatar, expeditorul: verişoara Doamnei M, aflată din cauze imprevizibile în Estul Europei scria grăbită acesteia - Doamnei M, scria a doua zi după ce ajunsese în capitala ţării. Începuse cu un motto personal "celor ce osîndesc trecutul", caligrafiat cu grijă, rotund, puţin tremurat, ca pietrele negre de pe fundul unui părâiaş moale, foarte limpede.
Cei mai mulţi contestă veridicitatea acestei scrisori, recopiate în fapt de către secretara Doamnei M în urma dialogului pe care aceasta l-a purtat cu verişoara ei la aproape treizeci de ani de la acele evenimente. Evenimente petrecute disparat, cu totul dezordonat, aparent justificate, culminând neprevăzut cu Legea care Pedepseşte Amintirea.
Cititorul trebuie să aibă răbdarea în a parcurge citatele fără să le găsească vreo legătură, dispararea lor se datorează numai notării şi punctării celor mai importante impresii şi fapte.
"Am ajuns în Capitală poate prea repede, avocatul ocupat cu efectele moştenirii lipsea, aşa că sunt prinsă la un sfârşit de săptămână de lună mai în această ţară puţin cunoscută mie. Voi încerca să văd câteva muzee, să mă plimb prin parcuri, să observ şi să citesc cât mai mult."
"Nu ştiam că duminica ce va veni, va fi un referendum, lumea era chemată să voteze, n-am înţeles prea bine scopul, totul era în legătură cu apariţia unor noi instituţii care să conducă în partea lor mai bine şi mai repede ţara, lucruri impuse şi din extern după spusele unora."
"Chiar cu câteva luni înainte de venirea mea, conducătorul acestei ţări a condamnat trecutul, l-a luat precum o pasăre, mică, din acelea cântătoare şi fără a se uita la pene sau gheare, cioc sau lunga-i coadă a înghiţit-o; "acesta a fost trecutul ţării mele" ar fi zi l-a sfârşitul alocuţiunii.
Venise o modă cu totul şi cu totul specială, oamenii au început să scrie şi să discute, să apară la radio şi în ziare cu lungi dialoguri care condamnau - prima dată anumite stări sau fapte, până când în ziua venirii mele, am văzut indivizi care strigau chiar pe stradă să fie pedepsiţi cei care au profitat de trecut, trecutul. Mai târziu, când am cerut din partea celor apropiaţi mie lămuriri, mi s-a spus că era vorba de cei care au fost conducători sau au avut funcţii înalte, sau au colaborat cu respectivul regim din trecut şi atunci m-am mai liniştit."
"Prin librăriile deschise am putut citi în alte limbi decât cea a ţării în care poposisem de curând, traduceri ale unor eseuri, lungi compilaţii filosofice ale celor ce explicau modul în care un trecut defectuos afectase această ţară, europeană dealtfel. Am putut astfel să citesc şi să fiu martora naşterii -chiar fie ea greoaie, a unei noi mentalităţi, care mi-a tocit inteligenţa."
"Am privit la lungi manifestaţii ale unor grupări care nu mai doreau să muncească din cauza trecutului, ei fiind victimele, dar nu toţi, dar cei mai mulţi fiind rude apropiate, de partea cealaltă erau cei care condamnau puterea care nu este în stare să conducă prezentul."
"Am cunoscut nişte curatori la un muzeu nou construit, muzeu construit special pentru a condamna trecutul. Prima dată n-au răspuns întrebărilor mele, apoi după câteva priviri încrucişate, mi-au etalat o întreagă cazuistică, un întreg proces istoric, cu termeni noi, ce mie îmi aminteau de cei vechi şi lor nu. Cel care mi-a plăcut şi mi-a rămas în minte a fost de cel de « totalitarism »."
"I-am întrebat dacă în prezent nu sunt oameni care profită de situaţia actuală sau dacă există privilegiaţi ai vreunui sistem, fie el profesional sau politic, sau dacă nu sunt şi acum oameni care colaborează pe ascuns cu puterea. Răspunsul lor a venit repede şi a fost afirmativ, dorinţa lor era ca şi în viitor să fie la fel de condamnat trecutul, de aceea acum odată cu fundarea politică a instituţiei de Pedepsirea a Amintirilor, lucrurile se vor lămuri singure."
"Ţi-am scris această lungă epistolă fără a marca zilele, sau măcar evenimentele, ziua de luni mă luase pe nepregătite şi telefonul de hotel sunase dis-de-dimineaţă; avocatul se scuza pentru că plecase undeva la ţară, împreună cu un judecător de instrucţie în vederea unor probe juridice, felul că nu reuşise să mă anunţe la timp îl necăjise profund, acum dorea să termine repede totul şi să nu mă mai reţină."
"L-am întrebat şi pe avocat, curioasă cum sunt, despre evenimentele politice şi culturale pe care le traversează ţara lui; într-o limbă străină, perfectă pentru mine, mi-a explicat că ţara lui este ca un copil care nu poate încă să distingă binele de rău, sigur va trebui odată şi odată să o facă, dar acum nu poate, se autopedepşeşte, se afundă în sărăcie, uită de cultură prin mutarea macazului în discuţii laborioase despre cum ar trebuie să fie, despre cum a fost şi nu trebuie, nimic să nu mai fie ascuns, totul deconspirat la timp, toate acestea în timp ce se traversează fluviul lat al minciunii."
"Am primit prin mătuşa noastră comună o mică proprietate într-o casă minunată, ţie ţi-a trimis bani, ştiindu-te călătoare nu putea să-ţi ofere un loc, am privit îndelung fotografiile casei, arbori -castani sălbatici, ascundeau acoperişul, de sub el, două ferestre mici aruncau o lumină nenaturală asupra porţii de la stradă. Avocatul s-a jenat apoi să-mi spună că de fapt casa nu mai există şi conform unei înţelegeri -destul de obscure, între mătuşa mea şi terţe persoane, voi primi un apartament în blocul de peste zece etaje ce s-a construit între timp acolo. I-am zis să vândă repede -mi-a spus că piaţa este slabă, nu contează au fost cuvintele mele înainte de « la revedere »."
