Setul de amintiri

« Choose life. Choose a job. Choose a career. Choose a family. Choose a fucking big television, Choose washing machines, cars, compact disc players, and electrical tin openers. Choose good health, low cholesterol and dental insurance. Choose fixed- interest mortgage repayments. Choose a starter home. Choose your friends. Choose leisure wear and matching luggage. Choose a three piece suite on hire purchase in a range of fucking fabrics. Choose DIY and wondering who you are on a Sunday morning. Choose sitting on that couch watching mind-numbing sprit- crushing game shows, stuffing fucking junk food into your mouth. Choose rotting away at the end of it all, pishing you last in a miserable home, nothing more than an embarrassment to the selfish, fucked-up brats you have spawned to replace yourself. Choose your future. Choose life... But why would I want to do a thing like that? »

Trainspotting

_____________________________________________

Un ataşat cultural al unei ţări estice europene, cu o diplomă pe care cerneala era încă străvezie, intră într-un magazin de electronice din Kuala Lumpur pentru a cumpăra un aparat de fotografiat.
Un pitic cu ochii mai laţi ca nasul, îl întreabă într-o engleză stricată:


- Ce vlea domnu'? putem arişice să oferim!


Acest masterand proaspăt, picat ca fularul chinezesc pe faianţa italiană, privi la raftul ce se înălţa kilometric deasupra piticului, căutând o anume marcă japoneză, momentul când ochiul săgetă obiectul, puse braţul pe capul vânzătorului indicând direcţia:


- Acesta!


Fără a clipi, ca o bufniţă, micul malaezian se întoarse cu spatele într-o clipă şi urcându-se pe rafturi ca o maimuţă dădu jos aparatul dorit.


- Doliţi setu' de amintiri?


- Poftim? întrebă mirat tânărul


- Doliţi să pultaţi cu tine şi setu' amintirilor?


-Da, da, răspunse automat şi încurcat acest cumpărător neavizat asupra modului în care se face comerţ în Asia de Sud-Est.


Urmară minute în care vânzătorul, ce se dovedi a fi chiar patronul micului stabiliment electronic, dădu comenzi scurte din cauza căreia apărură alţi pitici, mai pitici ca el, care aranjară repede într-o cutie o altă cutie ce reprezenta obiectul.


- Degilăm?!


- Poftim?!


-Dedesgilăm, ca să vedeţi conţinutul?! întrebă din nou patronul în postura unui vânzător prea amabil pentru a fi şi deştept.


- Nu, nu este nevoie, am încredere! returnă reţinut tânărul masterand (în istorie cred!)


- Atunci setu' amintirilor cum facem? reveni din nou prea politicos vânzătorul.


- Facem, facem! introduse intenţionat pasivul ataşatul cultural al ambasadei unei ţări est europene, mai degrabă pentru a nuanţa dialogul!


Atunci, cu mişcări precise, piticul malaezian desfăcu paralelipipedul cartonat, scoase camera de acolo, o aruncă unui alt pitic şi acesta dispăru. Când apăru, mai vesel ca niciodată; deja scos din sărite, turistul nostru dădea semne de plecare, dar totul se aranjă cu o memorie şi cu o geantă potrivită pentru aparat, gratuit din partea casei.


Pe noi nu ne mai interesează acum preţul sau dacă ataşatul cultural a fost tras pe sfoară sau nu, cert este că pentru a fotografia "Casa Parlamentului", "Turnul Kuala Lumpur", "Putra World Trade Centre" a trebuit să schimbe memoria aparatului, cea oferită standard fiind prea mică ca şi capacitate. În camera de hotel, căci încă locul în ambasadă nu fusese bine stabilit, revedea locurile prin care hălăduise toată ziua şi nu mare îi fu mirarea când constată şi alte poze, pe care el doar bănuia că le cunoştea, intercalate cu acele minuni arhitectonice din capitala Malaeziei. A hotărât că este prea obosit pentru a identifica starea confuză în care se află şi a rămas pentru a doua zi să studieze cu luare aminte imaginile ce acum i se păreau nelalocul lor, nu neapărat necunoscute.


Totuşi, a doua zi, după ce descărcase imaginile, se prezentă din nou la magazin, ca să le arate şi patronului, prin asta să dovedească confuzia, şi mai mult chiar nedumerirea, căci preţul ca atare nu fusese ieftin aşa cum se aşteptase şi acum era bulversat că-i par fotografii pe care nu le făcea.


- Ăsta e setu' de amintili, la fiecare poză pe care o faci o alta apare din proplia ta amintire, şi apoi privind ecranul LCD al dolsalei apalatului, reluă vesel: Aici tu la bunici, ăla mic eşti tu, asta pentru că ai foto' înainte un bunic cu un nepot...


Privind buimac, personajul nostru se recunoscu într-adevăr, mai privi chiar la livada de peste umărul bunicul şi văzu acele cireşe de mai nemaipomenit de mari, bângui ceva şi plecă cu aparatul de fotografiat în dorinţa deja ştiută de a poza ceea ce el de mult poate căuta.


La o intersecţie, un motoscuter îl agăţă, cazu şi îşi pierdu cunoştinţa. La spital întrebă tot timpul de aparatul său de fotografiat; nimeni nu ştia nimic. Mai târziu căută acel mic magazin de electronice pierdut în marile bazaruri din Kuala Lumpur. Îşi pierdu slujba diplomatică din cauza absenţei prelungite. Găsi ceva de lucru ca traducător, trasă o hartă amănunţită a oraşului şi nota zilnic pe ea drumul efectuat. Acest bătrân şi acum mai caută magazinul care vinde aparate de fotografiat "cu setu' de amintiri" inclus în memoria dată ca cadou.