Fata care citește

Palaestra, Olympia, Greece

În moartea eleganței, o postare veche (http://scorchfield.blogspot.ro/2011/05/moartea-elegantei.html) discutam genul prin care privim imaginea; prin feminin, sau prin masculin.

Luat de valul hermeneuticii, am uitat să pomenesc de fata care citea cartea, fata pe care am întâlnit-o după mulți ani la Olympia din nou.

Turismul de masă este asemenea unui export de vite.
Rareori vezi desprinzându-se din grup oaia neagră.
Un ghid ciripește asemeni unui profesor orb, iar în jurul său, oameni se plictisesc de moarte, nu toți, este adevărat, dar aproape toți îl urmează.

Mai târziu, dacă o cauți, o vezi găsi pe fata care citea cartea. Desprinsă din grup, poate neinteresată de arheologie, de mit, fata citește povestea sa preferată cu dragoni, poate cu vampiri, poate cu mașini de lux, dar asta deja nu mai contează.

Dacă totuși contează ceva, este prezența. Și fata care citește cartea este întrecută de fata care face poze. Oooo! dar asta este altă poveste, așa cum scrie Herodot.

Nu pierdeți tot timpul privind pietrele, tablourile sau sculpturile, treptele de marmură sau luminile; priviți vă rog și oamenii care privesc la ele, la cele pomenite. Fără să vreți, veți beneficia de o încărcătură dublă, când părăsiți locul, greutatea spirituală vă va da dureri de cap. Eu așa am pățit, dar nu toți trebuie să-mi dea dreptate, doar eu îmi dau cu părerea.

Moartea eleganţei

Exemplele atribuite eleganţei au fost tot timpul subiective. Eleganţa, ea însăşi un atribut însemnat al frumuseţii, a stârnit controverse. Dacă este aşa, atunci subiectivismul acesteia provine tocmai din cauza frumuseţii. Ce-i frumos este elegant! Atât de bine ne arată această afirmaţie elogiul artistic adus creaţiei umane încât ceea ce s-a creat în domeniu imaginii, al artelor, este chiar depăşit de ceea ce s-a creat în domeniul ştiinţelor exacte: eleganţa cu care se rezolvă anumite teoreme din matematica înaltă excită minţile savanţilor, la fel ca mersul elegant al unei femei frumoase. "Ai luat o notă maximă la programarea în C datorită eleganţei algoritmului care traversa simultan n - matrici într-aflarea acelora ce nu suportă inversa ei."; mă completează o voce de student.


Eleganţa se află în zborul libelulei, în căderea frunzei sau chiar în mersul pisicii, omul imită exuberant, fără să-şi dea seama, toate cele care le vede. Am întâlnit oameni ce ridicau mâinile spre soare, dar nu toţi aveau eleganţa de-al face pe acesta să dispară în umbra palmei: odihna ochiului. Marile case de modă aruncă în acest joc al seducţiei tot ceea ce poate face ca ochiul să se mire, să fie uimit, să obosească în dorinţă şi totuşi deseori lipseşte eleganţa; lipsa poate nu se datorează creatorului de modă, poate nici modelelor ce defilează "a la marche du feline", a genunchilor aruncaţi înainte, a mersului în X intenţionat, toate par a fi nevinovate în dauna eleganţei.


"Avionul nostru de luptă este elegant!" îmi şopteşte generalul, prin binoclu văd cum o superbă lebădă de metal stă vertical, câteva secunde, acele sute de clipe după care cade cu ciocul înainte, aerul pare că doreşte alunecarea.
"Este superbă mişcarea!" exclam eu.
"Este elegant avionul!" repetă generalul.


Ministrul participă la inaugurarea unui nou model de autoturism. Fiind prea repede pus în fabricaţie, graba proiectării, cea a fabricanţilor, autoturismul nu răspunde întocmai la toate cererile şoferului.
"Dar este măcar elegant!" încheie ministrul.


În toate cererile acestei civilizaţii, "elegant" apare deja masculin, interesul pe care femeia îl are depăşeşte elegantul, atacă poziţia, cuvântul, retorica, comanda...


Slavă Domnului, că văd încă femei elegante, adolescente care printr-un gest reuşesc -fără să vrea, să ridice chipiile poliţiştilor, babe care se îmbracă asemeni unor contese, plutesc parcă prin parcuri, slavă Domnului că eleganţa supravieţuieşte, dar nu ştiu pentru cât timp.


Am surprins anul trecut infailibila eleganţă într-o gară turistică din Grecia, zona muntoasă era foarte apropiată de vârfurile munţilor Pelion. Acolo a avut loc nunta aceea, a zeiţei Thetis -cea cu picioarele de argint, cu regele muritor Peleu, dragostea lor avea să de-a naştere eroului Ahile. În acea prea-elegantă nuntă, zeiţa discordiei -Eris, a aruncat mărul de aur, zeiţele prea-elegante l-au dorit şi de aici un întreg război.


Am privit la fata care citea cartea, poziţia ei, deosebit de elegantă nu încetează să-mi dea speranţe.