Cei mai subtili în arta fotografică se aruncă în portretistică, mesajul uman este foarte clar, reclama posibilă a chipului se poate balansa între frumos şi urât; fugar, răzleţ şi, static, adunat.
Felul în care nu mai putem să ne întoarcem la statuia antică, vitraliul medieval sau pictura renascentistă a fost explicat de Pollock foarte clar; trăim vremuri atomice, vremuri de viteză, semnele contemporane sunt peste tot, astea ne atrag acum atenţia.
În cazul de faţă, în imaginea de mai sus, culoarea verde a semaforului din stânga ne arată că este voie; să trecem, să înaintăm, să povestim. Puţin mai la dreapta un ceas ne arată ora, timpul care ne grăbeşte tot timpul, pentru şoferi mai avem pătratul galben pus pe colţ, -deasupra oarecum a ceasului, semn care ne arată "drum cu prioritate". Stâlpii de iluminat, ca nişte cobre în momentul atacului, poate prea drepte, ghidează privirea. În partea dreaptă mai jos, avem antene mari de comunicaţii prin satelit, se văd şi ghidurile de undă aflate în faţa suprafeţelor parabolice.
În mijloc este femeia ambivalentă, cea care se naşte fecioară şi ar dori prin asta să-l pedepsească pe bărbat. Nu cred în scopul acesta, dar valorific doar imaginea de dragul povestirii. Priviţi cu atenţie toată poziţia ei, la felul în care toate calităţile feminine sunt puse în valoare, puţin mai mai sus în spatele ei, a acestei madone moderne, se văd picioarele celui crucificat pictat în mijlocul unui vitraliu.
Bătea vântul, nori aruncaţi pe cer şi plopi care se înclinau arătau direcţia vijeliei. Lumea insensibilă la creaţie mergea înainte, după verde vine roşu şi noi ne oprim.
În imagine nu există bărbaţi. Lipsa bărbatului mai arată o societate feminizată până la extrem. Şi apropo, şi ea are un ceas pe mână.
RăspundețiȘtergereaşa este, timpul ei nu este timpul nostru!
RăspundețiȘtergereSuper-postare. Îmi place teribil. Eşti de o fineţe a observaţiei...
RăspundețiȘtergereComentez mai amplu mai încolo, un pic.
Şi, acum, daţi-mi voie să( mă ) expun, domnilor:
RăspundețiȘtergere1. Fetişizarea femeii-obiect, ridicată pe poster, este un efect al emancipării şi al feminismului. Excesiv, constatăm. Dar voi, bărbaţii, aţi luat vreo atitudine contra, nu se face cumva cu ,,colaborarea voastră''?
2. Unisexualizarea şi pe alocuri efeminarea bărbatului pe mine şi pe cele ca mine mă deranjează. Din fericire există bărbaţi şi bărbaţi.
3. Posterul prezentat trimite intertextual la Madonna( like a virgin, touched for the very first time, like a virgin, padam...) şi la Nichita Danilov: Zabell.
Zabell este un personaj feminin, o izoldă contemporană, care se îndrăgosteşte de Orlando, un cal alb şi frumos. Saul, soţul ei, care-i făcea toate poftele, era lipsit de imaginaţie şi de , atenţie, forţă. Căci Zabell avea poftă de un Saul , eventual, care s-o apuce de cosiţă şi ,,să măture podeaua cu ea''.( am încheiat citatul). Păstrând proporţiile( nu promovăm violenţa în sex etc.) şi dehermeneutizând metafora: Zabell, femeia răsfăţată de azi, se plictiseşte să fie stăpână mereu. Are nostalgii după o epocă în care era ,,stăpânită''( posedată, dacă nu e prea intens termenul). Se satură şi de o sexualitate PROGRAMATĂ.( a propos de Sex and the City unde avocata roşcată strigă la unul pe stradă: ce te uiţi aşa la mine, vrei să mă f..., mă hărţuieşti, ne vedem la tribunal etc.)
Sper să n-ajung zilele triste în care bărbaţii să plece privirea în faţa mea pe stradă, după ce şi-au pierdur instinctul raptoric, de vânători). Prefer să fiu,,sfidată'' un pic( sau un pic mai mult, hihihi) ca în prezent.
A propos, când e supărat pe mine soţul meu îmi spune invariabil: ,,ţi-am permis prea multe''. La naiba, mie mi se pare excitant să aud asta pentru că simt atunci că realmente sunt o femei emancipată( fac ce simt şi mă comport liber), dar totodată el nu e subjugat de ,,libertatea mea'', poate riposta. E o tensiune plăcută, nu? Hihihi...
Am citit! :)
RăspundețiȘtergereSigur am să revin!
Şi ,,io mi-s'' sigură că eşti... sigur.:)
RăspundețiȘtergerePersonal femeia din imagine îmi sugerează nu atât fecioara care vrea să-l pedepsească pe bărbat (deşi ar putea sugera răzbunarea naturii feminine din om) cât mai ales mirajul lumii moderne. Visul promis, premiul intangibil. De altfel, doar două litere diferenţiază premiu de promis. Premiul cu care această lume te ademeneşte, foarte atrăgător (sexy) şi după care alergi întreaga viaţă, dar pe care nu îl atingi niciodată (aspectul de călugăriţă, de interzis, de inaccesibil). Poate este accesibil pentru alţii, dar nu pentru oamenii de rând.
RăspundețiȘtergereeva
RăspundețiȘtergereAm încercat printr-o postare să nuanţez un răspuns; feminismul atacat de tine merită desfăşurat, nu cred că toate cititoarele sunt de acord cu tine, dar merită încercat.
Hai să ne luăm de fotograf, de cel care a făcut această fotografie, transportată mai apoi în acest poster gigant; el este de vină! :))
Lotus
RăspundețiȘtergerePolemica o ştim, noi doar o dezvoltăm, fiecare încearcă în felul său. Tocmai din cauza asta trăim poate mai altfel decât marea majoritate! :)