Boem - Boemia - Bohemia

Vltava - vedere din dreptul Muzeului Rudolfinium

Gândul că poţi trăi o viaţă nepăsător, neatins, nebăgat în seamă, invizibil, mi-a ascuţit tot timpul mintea, am realizat aşa existenţa confuziei - dorind, este adevărat, dorind să fiu păcălit măcar o dată. Viaţa pe care am trăit-o până acum nu mi-a dovedit asta: adept al principiilor civilizatoare, chiar beat urlam la opoziţia lenei faţă de muncă, conştiinţă şi datorie versus vis şi plutire; două medii ce nu se întâlnesc niciodată.

La Praga am fost atent, încărcat de stresul călătoriei, al timpului scurt, aşa am reuşit să surprind şi să mă surprind; nu ăsta este scopul călătoriei?

Admirând vaporaşele, atât de multe pe râu - Vltava este de două ori cel puţin mai mică ca Dunărea, am privit la barca ostentativ de singuratică ce totuşi avea o direcţie şi nu mergea în derivă. Când s-a apropiat de ţărm am urmărit spectacolul dat de cei doi ce ocupau plutitoarea.

Impresia teribilă, irezistibilă în a privi frapiera în care tolănea o şampanie cu o soră a ei, pe bancheta bărcii şi, un individ de vârsta mea sau cam aşa, servind un pahar spumos.

Pe loc, în acea clipă, am simţit cea mai mare bogăţie spirituală transmisă telepatic pe care un bărbat o poate transmite hedonistic celorlalţi, fără şă-şi de-a seama, fără să fie un promotor sau o modă a purtărilor sale, a exhibiţionismului sau pur şi simplu a evaluării în real a eu-lui personal.

Am continuat să fac poze fără să fiu invidios măcar o clipă, dar trebuie să recunosc că odată primit acest mesaj din mediul exterior, eu nefiind chiar într-un turn de fildeş, am căutat să mă bucur -telepatic sigur am transmis lucrul acesta celorlalţi, că sunt martor al acestui eveniment. Iubesc întâmplarea şi voi face negreşit toată viaţa să o întâmpin aşa cum se cuvine.

Pentru că ştiu că mulţi cititori citesc impresiile mele ca fiind total pur imaginare, vreau să-i răsfaţ cu o imagine a colegei de masă, a celei ce stătea la masa alăturată, care la rândul ei, chiar fiind din Spania, privea tot acest răsfăţ masculin. 

Viaţa din acest mileniu este de fapt o luptă continuă a stresului ce doreşte să-i suprime omului dramul de libertate pe care-l mai are, nu discutăm felul în care libertatea se pierde continuu, dar omul reuşeşte prin toate subterfugiile, păcăleli şi confuzii, stări boemice, să reducă presiunea, cei care reuşesc devin în fapt cei mai adaptabili, ultima formă de refugiu uman -adaptabilitatea; exteriorul lor - interiorul ţie!