motto
Primul bust pe care l-am privit cu atenţie a fost cel al unui bătrân care mi s-a părut a fi orb:
după câte se pare, el cântase bătăliile;
căci acestea erau subiectele de pe laturile piedestalului său;
un singur chip ocupa faţa anterioară; acesta era un tânăr erou;
îşi sprijinea mâna pe apărătoarea paloşului,
şi se putea vedea braţul unei femei,
care-l ţinea de plete şi care părea să-i domolească furia.
Denis Diderot, Bijuteriile indiscrete, ed. Paralela 45, 2004, pag.198. jos
M-am născut în anul în care slavii de la răsărit s-au dus peste slavii de la apus. Războiul scurt ce-a urmat a fost unul politic şi nu religios, cei care erau ortodocşi s-au dus peste cei catolici, care de fapt erau mai mult atei. Cei care ar fi trebuit să fie atei, au dovedit mai târziu că pot fi habotnici, ori toate aceste contradicţii, ca şi altele locale, au făcut ca anul naşterii mele să fie unul dificil: m-am născut datorită operaţiei de cezariană.
M-am născut în Bucureşti, în mijlocul lui, în raionul V.I.Lenin; cel puţin aşa scrie pe Act.
Maternitatea era pe o colină pe care Dâmboviţa n-o putea inunda niciodată, mai târziu un mare dictator a construit acolo un templu, l-a botezat Palatul Poporului.
Datorită împrejurărilor, am colindat această ţară de mic copil, câţiva ani mici în capitală, apoi multe vizite dese, începutul copilăriei în Banat, cei mai frumoşi ani în Ardeal, la Sibiu, apoi din nou în Banat la Timişoara, armata la Cluj, mai precis la Someşeni. Moldova o cunosc ca-n palmă, acolo lângă Târgu-Neamţ aveam bunicii din partea mamei, pe Valea Oltului, cei din partea tatei.
Munţii preferaţi?
Munţii Retezat.
O boală de inimă, datorită unei malformaţii din naştere, mi-a mai făcut un buletin de Bucureşti, mai precis la Fundeni; vizite şi de trei ori pe an, o săptămână, două, aproape şapte ani de tratament medicamentos. Atunci am învăţat să zbor cu avionul, cu AN-24 adică.
Adică acum nu am mai nimic, nici pe dracu'!
Un muzeu din Bucureşti?
Muzeul Antipa.
Marea Neagră a devenit într-un fel balsamul fiecărui an, aerosolii peninsulei oraşului Constanţa erau cei mai recomandaţi; la Cazino. Acolo am dat piept cu primele ruine antice, cele la vedere, din preajma Bisericii Catolice, apoi Mozaicul, apoi Muzeul Naţional de Istorie cu Ovidiu numărând pe cei care intră.
Un loc din Dobrogea?
Histria.
De câte ori?
De cel puţin cinci ori am fost la Histria!
Într-o zi, la o plimbare spre Păltiniş, pe când stăteam la Şanta; la chioşcul din centrul staţiunii am văzut o carte aşezată cu mare grijă (căci avea o supracopertă albă), Odiseea, de Homer. Eram elev şi pe vremea aceea marele Noica trăia şi se plimba împreună cu familia sa, cu cei care aveau grijă de el, acolo. Sigur a trecut la o distanţă apropiată de mine în lungile sale plimbări, dar eu n-aveam cum să ştiu şi tot ceea ce presupun acum este fantastic.
Râu sau fluviu preferat?
Dunărea, era să mă înec în Dunăre, la Tulcea, la insulă; la bunici, în Olt nu aveam voie să facem baie, nu cred că am intrat de trei ori în Olt.
Citisem Legendele Olimpului de Alexandru Mitru de nenumărate ori - am un defect, pot citi o carte şi de zece ori, ori Odiseea era ceva foarte nou pentru mine (eram şcolar). Am citit-o în câteva zile, n-am înţeles nimic. Ambiţia de-a demonstra mamei că nu a dat banii degeaba a fost unul din motive, cartea fusese cam scumpă.
Culoare preferată?!
Albastru.
Se poate spune de ce?
De cer a auzit cineva?
Mulţi ani după aceea m-am trezit că îmi aduc aminte de pasaje, de metafore, de comparaţii, din Odiseea; n-am mai recitit-o niciodată de cap la coadă, da, un Cânt de la cap la coadă am citit.
Din toate exemplele, eroice, căci bărbatul este un erou, este erou pentru că se luptă cu viaţa, felul în care o face mă face să scriu asta, iar femeia este o eroină, felul în care luptă cu viaţa, o face aşa - exemplul este Ulise. Un exemplu sălbatic merită scris, leul şi leoaica, sunt pentru mine, două fiinţe ce se joacă cu sufletul meu, fiecare în parte, reuşesc să mă facă să pricep joaca bărbatului cu femeia.
Minciună sau adevăr?
Înţelepciune.
Adică vă bateţi joc de mine!
Nu, viaţa te învaţă când trebuie să minţi şi când trebuie să grăieşti adevărul, este o dispoziţie de a fi loial şi în sensul minciunii şi al adevărului.
Adică n-am înţeles nimic.
Felul în care poţi ocoli nenorocirea prin minciună, ca mai apoi oricum adevărul - ca lemnul din apă, să iasă la iveală, dar daunele să fie minore, fac parte din ideea că viaţa ar fi lipsită de sens fără minciună.
Deci iubiţi minciuna!
Nicidecum, am martori... dar dacă o dată trebuie să minţi pentru a zbura, fă-o, pentru a te strecura, fă-o, pentru a iubi, fă-o, pentru a cerceta, fă-o, pentru a crede, fă-o...
Am vârsta care îmi impune un mare respect faţă de Ulise, am vârsta minunată când cu ochii larg deschişi văd - şi mă repet, văd că lumea este un studiu permanent. Îmi lipseşte, este adevărat, sunetul, îmi lipsesc multe, simţurile scad odată cu trecerea anilor, memoria joacă feste, amintirea la fel, visul nu încetează să te transporte. Nimic pentru a decade, un bărbat trebuie să vadă trecutul ca o carte de vizită, ca tatuajele maori, ca desenele rupestre, ca saltul celor din tribul masai, nimic pentru regret.
Regret, atunci?
Că timpul trece şi că n-am să pot împărtăşi totul!
Ce nu vă lasă?!
Viaţa, faptul că pentru a trăi trebuie să muncesc şi să am grijă de cei din jurul meu, de familia mea!
De ce nu plecaţi, asemeni lui Gauguin, asemeni multor oameni celebri?
Pentru că eu nu plec niciodată, eu mă îndrept, la fel ca Ulise, eu încă rătăcesc!
Când ajungeţi atunci?
Când voi muri.
Am făcut totul pentru a determina că partea masculină nu este un artist sau un doctor, un inginer sau fotbalist, un ministru sau un profesor -şirul poate continua, am făcut totul pentru a demonstra că un bărbat pentru o femeie este un vânător.
Un bărbat este ultimul vânător de pe această planetă şi femeia lui, prada lui, urmărită, petrecută prin el, este complementul renaşterii; copiii ce vin mai apoi.
Eu, bărbatul, am făcut această fotografie, poate ea vă ajută mai lesne să pricepeţi ce-am scris! :)
Bărbatul nu este o arteziană domoală!
ultima fraza m-a topit definitiv...nici nu puteai pune mai multa dragoste frumoasa in cuvintele tale...
RăspundețiȘtergereaproape ca am inteles de unde a pornit "Odiseea" ta...
CV-ul acesta e o involuntară pledoarie pentru ceea se înseamnă să fii OM.
RăspundețiȘtergereŞtii, mă gândeam că ar fi fost de mare folos să deschizi o şcoală în care să educi bieţii, să-i "antrenezi" pentru a deveni bărbaţi.
:)
Deşi mă îngrijorează puţin termenii vânător şi pradă, în contextul acesta sună fascinant. Este motivul pentru care mi-a plăcut mult această idee:
Un bărbat este ultimul vânător de pe această planetă şi femeia lui, prada lui, urmărită, petrecută prin el, este complementul renaşterii; copiii ce vin mai apoi.
Frumos!
:)
pandhora
RăspundețiȘtergereomul mai trebuie să şi mănânce... (de aici întârzierea).
dacă pot să scriu scriu! :)
trebuie să mai scriu ceva şi despre mine, viaţa de fapt asta înseamnă, ieşirea la lumină (aici cred că plagiez pe cineva) :)
Blue Freedom
RăspundețiȘtergereun mare bărbat, cred că pot scrie aşa, a fost şi rămâne pentru mine Yukio Mishima, este adevărat că acest zig-zag al meu în civilizaţii descompune poate o liniaritate a cunoaşterii, Ulise -Odiseu, mitologia, alţii, la Soare-Răsare, cunoscând mitologia, au emis-o în felul lor; de altfel eroismul bărbatului este complicat, la fel ca cel al femeii.
:)
Înainte să-ţi răspund, e necesară o erată: bieţii se voia de fapt bĂieţii.
RăspundețiȘtergereScuze!
:)
Excepţionalul e tot mai rar în lumea aceasta. Calităţile eroului se relevă în momente limită, iar comoditatea şi facilul civilizaţiei noastre îţi limitează oportunităţile de manifestare. Iată de ce mă tem că nu ştiu mare lucru despre eroismul bărbatului obişnuit.
De la natura, daruit cu avantajul biologic de a fi mai rezistent, barbatul s-a departat de casa. Explorator al teritoriului intai, a ajuns apoi cautator al ideilor lumii. Vanator de animale, de femei si de idei - tot o hrana, a intelectului si a emotiei. Le-a protejat si le-a consumat spre folosul INTREGULUI trib al sau. Deci sa n-aud chestii de gen "egoist" sau "misogin"... :))
RăspundețiȘtergereDiscuţia în care eroul a devenit aşa datorită laşităţii sale este tot mai actuală, fac ceva şi ies în evdenţă, prin asta îmi arăt slăbiciunile. Balanţa, chiar dacă ea există în măsura înţelegerii faptelor atârnă aiurea; eroul este tot timpul un neînţeles.
RăspundețiȘtergereP.S. O trimitere suplimentară ar fi la Ahile şi la conflictul cu Agamemnon în privinţa troienei Briseis, de aici moartea lui Patrocle, prietenul lui cel mai drag, care-i fură armura, care se prezintă în luptă, în faţa mirmidonilor ca fiind eroul, Ahile, şi moarte astfel.
Dar eroul era în cort plângând după o femeie.
Liviu
RăspundețiȘtergereDe 10 puncte comentariul tău!
Eu să nu aud că sunt misogin că-mi şterg blogul!
P.S.
aia cu hrana mi-a plăcut, cred că iar' bag o postare pe tema asta! ;)
Scorchfield,
RăspundețiȘtergereAcum ca am luat 10-le ala, nu mai pot sa vin la marire. :))
Cu toate astea, trebuie sa mai zic ceva apropo de acuzatiile femeilor la adresa barbatilor, daca ele, acuzatiile apar cumva. De fiecare data cand se evoca "timpurile de altadata" cand femeile erau respectate de barbat, ar trebui trimise "acuzatoarele" la Vechiul Testament, ca sa vada ACOLO la ce tratament erau supuse, si, sa nu uitam, ca este textul in fatza carora ele se inchina si viata le este calauzita de el.
E putin OFF TOPIC comentariul meu, dar m-am incalzit un pic, desi nici pomeneala sa vreau a naste vreo controversa sexista pe aici.
Sigur Liviu nu facem valuri, alţii sunt mai tari ca noi; îmi privesc identitatea fel ca tine, ca toţi ceilalţi, felul în care, nesăbuit poate o facem, diferă şi asta chiar nu contează.
RăspundețiȘtergereMai departe, regretul conştiinţelor închise nu ne aparţine; felul nostru, de alergători ai câmpiilor întinse, de maratonişti ai războiului, de neînfricaţi ai zborului înfioară pe cei care niciodată n-au simţit ceara topită şi nu i-a durut asemeni lui Icar, care având aripi lipite cu ceară şi petrecând norii în prea-aproprierea soarelui a simţit cum aceasta se scurge pe braţele, pe antebraţele, pe degetele sale: necutezanţă ce l-a dus la pieire.
Icar alt erou, un alt fel de erou!
:)
Scorchfield,
RăspundețiȘtergereZici "felul nostru, de alergători ai câmpiilor întinse, de maratonişti ai războiului, de neînfricaţi ai zborului înfioară pe cei care niciodată n-au simţit..." Eu nu cred ca Majoritatea, lenesa, la minte si la trup, este constienta de Bucuria Cuceririi vanatorilor. Numai cei care au alergat prin paduri si prin biblioteci cunosc senzatia INSUSIRII sau a RISCULUI. Oamenii de rand nici nu stiu sa aplaude victoria celor care lupta pentru ei, oamenii de rand stau in randul lor cuminti si se bucura de umbra pe care o face vecinul sau. Apoi, tot ei, daca mai au un dram de realitate in gand, devin infecti si invidiosi, dar nu spre a se impulsiona pe ei insisi, ci spre a-l tranti pe alergator.
Vantorul pe vantor va strange la piept, iar copacul frunzele altui copac va mangaia, insa numai cand vantul le va aduce pe acestea alaturea.
Eeiii! cu ceilalţi este o altă poveste, dar eu nu cred că cei citesc aceste rânduri pot fi ceilalţi!
RăspundețiȘtergereEu scriu că suntem puţini, şi noi bărbaţii şi ele femeile, care avem curajul să mai scriem ceva!
Ahaaa, am inteles ACUM. A fost o ratare a intelegerii, cum zic englezii (misunderstanding)
RăspundețiȘtergereNu, era vorba, cum am mai scris cuiva, că nimănui nu-i pasă de ceea ce punem noi la cale, dar faptul că există comunicare contează, nicidecum
RăspundețiȘtergere"What we’ve got here is (a) failure to communicate"
şi dacă citeşte corespondentul(a) nu se va supăra!
deci, nu este aşa! :)
http://youtu.be/1fuDDqU6n4o
RăspundețiȘtergereacest exemplu este "misunderstanding"
nu este cazul :)
:)
RăspundețiȘtergere:)
RăspundețiȘtergere@Liviu,
Nu, nu neapărat misogin sau egoist, ci CONSUMERIST!
:))
E o realitate!
Priveşte în jurul tău: lumea aceasta a fost construită şi condusă de bărbaţi - mai mult sau mai puţin eroici. Ea s-a dezvoltat pe principii concurenţiale. E o lume agresivă, consumeristă, a prădătorilor, a vânătorilor care depopulează şi apoi merg mai departe, lăsând în urmă doar pustiu. E un eroism distructiv.
Cu cât veţi exacerba această latură a voastră, cu atât veţi trece prin viaţă ca un nor de lăcuste.
Altfel, nimeni nu vă contestă meritele. Pe cele reale, desigur.
Blue Freedom:
RăspundețiȘtergereasa cum o descrii tu e lumea de la inceputurile ei. Asa cum barbatul a fost un nenorocit de vanator :), la fel femeia l-a ales pe cel mai puternic sa o apere si sa ii duca samantza mai departe :).
Asa cum eroismul distructiv al barbatilor a dus lumea mai departe, la fel femeia si-a aplecat sagalnic ochii in fata eroului pentru a deveni perechea lui.
Asta e viatza! Cei mai puternici o conduc: puternici in fibra musculara, in curbe divin-feminine sau in sinapse incordate productiv. :)
Restul e teorie. Iar teoria face bine la comunicare, intelect, seductie, deductie si, cazuri mai rare, la... blogerit.
Te asigur, pe de alta parte, ca sunt constient de puterea, uneori drastica si distructiva, a femeilor! :))
Liviu,
RăspundețiȘtergere:)
"începuturile" sunt cele mai frumoase, nu?!
Pe de altă parte, femeia a avut de ales între a abandona cauza şi a rămâne alături de "jumătatea" ei. Eroismul femeii este evident în condiţiile în care a fost nevoită să lupte nu doar cu viaţa, cât şi cu partenerul ei, din nefericire. El a fost multeori excesiv de dur, autoritar, brutal sau nestatornic, iar ea a căutat să supravieţuiască, adaptându-se. (şi acum am vorbit de gen, la general, nu de excepţii)
Dacă e să fim oneşti în afirmaţiile noastre, atunci se cuvine să spunem că Făt-Frumos a luptat pentru şi a adus omagii Cosânzenei, nu Mumei Pădurii. De unde trag eu concluzia că tot bărbatul este cel care a făcut primul alegerea, iar femeia - de voie, de nevoie - a plecat ochii şi l-a urmat. Cine ştie dacă nu cumva frumoasa-l iubea pe Zmeu, dar povestea s-a scris altfel, aşa că...
"Asa cum eroismul distructiv al barbatilor a dus lumea mai departe...", spui domnia ta.
Păi, a perpetua ceva nu incumbă un progres. O boală cronică e ceva cu care doar te obişnuieşti, dar tot boală rămâne.
Ori, felul în care trăim acum denotă doar că trăim mai comod, nu mai bine şi nici mai fericiţi.
Ceea ce mi-ar plăcea să înţelegeţi voi e că aici eu îmi exprim convingerea că femeia şi bărbatul sunt egali şi complementari. Specia aceasta poate trăi mai bine şi poate progresa realmente abia când va înceta această abordare concurenţială între genuri. Avem destule altele cu care să ne "luptăm" ca să mai merite risipa de energie pe care o facem ca să demonstrăm celuilalt că suntem mai cu moţ. Că nu suntem Fiecare are din toate atributele speciei, doar că proporţia diferă. Nimic mai mult!
Mai simplu spus, doar împreună, ajutându-ne şi completându-ne reciproc, putem realiza ceva..."întregul", chiar.
E ca atunci când bărbatul şi femeia fac dragoste. Plăcerea e supremă când e comună şi simultană.
:)
:)
Blue Freedom:
RăspundețiȘtergereIti inteleg focul pasiunii de a sustine egalitatea intre sexe si chiar as vrea sa fie egalitate mai mare decat e :), insa BIOLOGIA face, vrem nu vrem, diferenta. Nici sexualiceste diferenta nu se sterge, de aceea, PROBABIL, numai unul dintre parteneri poate mima atingerea multumirii, pe cand celalalt, fragil si tampit de-a binelea in momentele astea, :)) nu e incapabil sa depisteze falsul. Eroul si prea viteazul e doborât in cazurile astea.
Asadar, dupa aceasta mica si glumeata divagatie de mai sus, egalitate intre sexe sa fie, sa o incercam cu totii, dar sa fim constienti ca e posibila doar la anumite paliere. Restul e natura, si cu natura nu te incurci, da? :))
Legat de "distructiv": si eu sunt adeptul schimbarilor fara victime colaterale, fara demolari, dar istoria a dovedit ca numai marile schimbari au dus lumea mai departe, iar prin "schimbare" inteleg distrugere. Vrem nu vrem, societatea este un organism care, cand nu se mai poate dezvolta, isi sacrifica o parte din trup - asta s-a intamplat la toate revolutiile lumii. Revolutiile "de catifea" sunt o exceptie. Iar in timpul lor, barbatii au murit mai mult decat femeile, pentru ca organismul social este angrenat si hranit la marile schimbari de o particula esentialmente... falica.
P.S. Repet, nu sunt misogin, ci doar obiectiv asupra omului ca fiară, animal social si, implicit, celula a istoriei.
@Scorchfield,
RăspundețiȘtergereAjutor! Scoate eroul de la naftalină şi adu-l să salveze Libertatea Albastră!
:))
Am glumit, desigur!
De fapt, speram să participi la această mică confruntare de opinii.
@Liviu,
RăspundețiȘtergerecred că multe din răspunsurile mele le vei descoperi în comentariul precedent.
1. Femeia şi bărbatul sunt egali în complementaritate. Fiecare are din toate atributele speciei, doar că proporţia diferă. Diferenţa pe care o face biologia e una de bun simţ: n-ai să pui o femeie să meargă la război şi nici un bărbat să crească copii, deşi este posibil ca fiecare din ei să o poată face. Ideea e să respecţi ceea ce e firesc în caracteristicile de gen, fără a le aborda concurenţial, tocmai pentru că sunt NATURALE!!!
2. În loc să concurăm între noi, căutând să ne relevăm atributele, mi se pare mai util să le utilizăm în colaborare şi cooperare, pentru atingerea unui scop.
3. Marile schimbări... revoluţiile... etc. au dus la ce??
Liviu, părerea mea este că progresul există dar felul în care trăim acum denotă doar că trăim mai comod, nu mai bine şi nici mai fericiţi ca la începuturi.
4. E de prisos să negăm meritele genului pe care-l reprezinţi, ele există, sunt remarcabile, dar eu vorbesc mai ales de o atitudine. Pe de altă parte, într-o lume în care jocurile au fost făcute mai mereu de bărbaţi, cât e merit şi cât vină din tot ce se petrece acum la nivel global?
Fug acum, continuăm mâine dacă o să mai ai disponibilitate.
O seară bună!
Există o singurărate a eroului, deocamdată nimic nu pare a schimba asta. Primul erou, pentru noi cei din partea asta a planetei, a fost Ghilgameş şi oricât a vrut să nu fie aşa, tot singur a rămas.
RăspundețiȘtergereLibertatea de neînţeles a celui care execută implacabil marşul, mă duce cu gândul la Alexandru cel Mare, care înţelegându-i pe perşi i-a pierdut pe ai săi, pe macedonieni, dar străinii nu te pot înţelege până la capăt.
Mi-am pus şi îmi pun adeseori întrebarea: "Sigur lui Ulise nu i-a plăcut de fapt călătoria aceea ce a durat 10 ani?" O călătorie în care a devenit mai singur ca niciodată. "Întoarcerea acasă" ajunge de fapt să miroase a moarte şi eorul, la fel ca leul îşi sapă de fapt mormântul. Ori eroii mai trebuie să moară şi acasă, altfel i-am pierde pe toţi.
Inactivitatea bărbatului din vremurile noastre îl apropie din ce în ce mai mult de femeie şi vremea când îi va smulge ghergheful din mână este aproape, dar mă întreb, ce va lua femeia de la bărbat, căci schimbul, potlach-ul este primar în minţile noastre, ce va lua?!
Poate că esenţa constă în reunirea eroului cu femeia lui. Nimic despre a da, a lua, doar a reface întregul primordial.
RăspundețiȘtergereCumva bărbatul a mai bifat un an in calendar?
RăspundețiȘtergere:) Ana, bărbatul a bifat un an în iarnă, are coarne!
RăspundețiȘtergerePărea așa nostalgic, cam cum sunt eu când mai trece un an :) Tot în iarnă.
RăspundețiȘtergere