Se afișează postările cu eticheta savant. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta savant. Afișați toate postările

miercuri, 11 mai 2011

Copilăria Marelui Savant

Doar rezolvarea ultimului sistem vectorial mai era în calea desăvârşirii Teoremei de Unificare a Câmpurilor, doar un efort de câteva zile pentru elaborarea instrumentelor matematice ce prelucrau determinanţii nabla, apoi diferenţialele; încă poate o săptămână, încă puţin. Lumea aştepta de câţiva ani măcar o veste optimistă, cenzura ştiinţifică atinsese cele mai înalte cote; numai la descoperirea bombei atomice fusese aşa, dar în anii aceia fusese război şi multă teamă, acum în cea mai mare criză economică a mileniului, teama se transformase în mânie.

Singura promisiune a rămas în dorinţa acestei descoperiri, că odată Teoria elaborată, se va putea obţine energie pe gratis, că se va zbura doar cu nişte sandale, mâncarea va fi gratis şi se va face numai din aer. Lumea atât aştepta, ca Marele Savant să termine o dată de demonstrat Teoria de Unificare.

Toate adunate, speranţe plus eforturi, nu făceau decât să amăgească treptat, în ani, întreaga omenire. Vestea, ajunsă ilegal în media, că savantul mai are doar puţin şi va termina, agită Academia, care în final trimise o delegaţie la Marele Savant, asta pentru a potoli spiritele. Atunci când delegaţia a pătruns pe domeniu, gărzile i-au înştiinţat că stăpânul lor doarme, dar asta nu i-a oprit să aştepte. Au aşteptat o oră, două şi la lăsarea întunericului, au întrebat gărzile de ce totuşi nu sunt invitaţi la audienţa anunţată, Căpitanul de gardă fiind mandatat de Regulament, a intrat în dormitorul Marelui Savant. Acolo spre stupefacţia sa, a martorilor, a celor doi sergenţi ce-l însoţeau, au găsit un bărbat doar cu chiloţii pe el, stând în genunchi, jucându-se cu nişte cartoane, care sprijinite de cărţi ascundeau ghemotoace de hârtie, ceva în genul origami. Bărbat care râdea şi chiuia de mama focului, bărbatul era Marele Savant care a dat în mintea copiilor.

Ceea ce a urmat se poate numi Marea Depresie, tâmpirea Marelui Savant a dat naştere unei crize morale; misticismul invada lumea. O comisie ştiinţifică analiza acum toate demonstraţiile în speranţa că vor continua; la prima conjectură, cea a recurenţei atomice, un membru al comisiei leşină, îl sufocară pur şi simplu planele de demonstraţie, rămase fără aer, blocat în apnee se prăbuşi.

Paralel, într-un plan secund, o echipă de psihologi, psihiatri şi neurologi, îl studiau pe Marele Savant, acesta abia reuşea să bea apă singur. Dintre cei care păreau cei mai optimişti, putem să-l distingem pe cel care a trasat linia, pe cel care a bănuit de la început că nu se poate vorbi de-o boală, doctor în psihologie doamna Circle. Ce-a spus dânsa? 

"Marele Savant a obosit, în această oboseală perpetuă, pe care o croniciza la fiecare pas, mintea nu a luat-o razna ci a făcut un cerc şi s-a întors de acolo de unde a plecat, de la infantilitate. Sigur a ajuns într-o stare de indecizie, de incertitudine, de incompletitudine, atunci în mintea sa genială s-a elaborat un algoritm care la fel ca bazele peptidice ce colorează A.D.N.-ul, a pornit întreaga remodelare a personalităţii individuale a Marelui Savant. Astfel, în speranţa că se va înţelege aceasta, Noul copil, va trebui să ajungă cât mai repede Noul Mare Savant, pentru a termina ceea ce a început, astfel totul depinde de noi."

Poate că soluţia doctorului în psihologie, doamna Circle, părea aberantă pentru cei mai mulţi membrii ai comisiei de investigare a acestei nebunii, lumea înnebunise. Dar conducătorii politici au simţit că asta poate relansa conştiinţele, de aceea au inundat mass-media cu declaraţii fulminante ce nu numai că-l ridicau la rang de Zeu pe Marele Savant, căci nebunia odinioară, în antichitate, se credea că-i dată de zei, dar aceste declaraţii arătau lumii, căzută în misticism deja, că speranţa renaşterii nu a murit, soarele poate coborî pe pământ, fără ca acesta să ardă pe cineva, sau să orbească, ci să pâlpâie luminos  în inimile şi minţile tuturora. (!)


Cel mai mare Cor bărbătesc cânta Oda celui Mare în Piaţa Palatului neîntrerupt, vocile se schimbau la fiecare două ore, corul format din două mii de bărbaţi bărboşi cânta pe cinci voci Oda cu amigdale tumefiate şi corzile vocale fluturând pe lângă limbă; conducătorul lor, un sectant, credea că astfel, Copilăria Noului Mare Savant va fi protejată de spiritele rele.

Doi pedagogi specializaţi în autismul atroce îl educau deja pe Copil să înveţe să numere, acesta la auzul primelor două cifre elaboră din nou şirul lui Fibonacci,  unul dintre ei -dintre cei doi pedagogi, ajuns acasă îşi rupse diploma şi îşi petrecu toată noaptea într-un birt încercând să-i explice barmanului unde greşeşte lustruind atât de bine paharele.

În a doua săptămână Copilul demonstra Teorema lui Pitagora, nu ştia să vorbească, dar îşi făurise singur un limbaj, trei servere fuseseră decuplate de la Centrul Spaţial şi se ocupau acum de analiza în salt de frecvenţă. Demonstraţia a putut fi vizibilă datorită omului de servici ocupat cu securitatea ce privea prin monitor, Copilul făcea umbre de cercuri pe perete astfel încât acestea aveau ca diametre un triunghi dreptunghic.

Lumea este fericită, toată lumea educă un Copil cum poate, speranţa că el odată ajuns din nou Marele Savant, va continua ceea ce a început.