Exemplele atribuite eleganţei au fost tot timpul subiective. Eleganţa, ea însăşi un atribut însemnat al frumuseţii, a stârnit controverse. Dacă este aşa, atunci subiectivismul acesteia provine tocmai din cauza frumuseţii. Ce-i frumos este elegant! Atât de bine ne arată această afirmaţie elogiul artistic adus creaţiei umane încât ceea ce s-a creat în domeniu imaginii, al artelor, este chiar depăşit de ceea ce s-a creat în domeniul ştiinţelor exacte: eleganţa cu care se rezolvă anumite teoreme din matematica înaltă excită minţile savanţilor, la fel ca mersul elegant al unei femei frumoase. "Ai luat o notă maximă la programarea în C datorită eleganţei algoritmului care traversa simultan n - matrici într-aflarea acelora ce nu suportă inversa ei."; mă completează o voce de student.
Eleganţa se află în zborul libelulei, în căderea frunzei sau chiar în mersul pisicii, omul imită exuberant, fără să-şi dea seama, toate cele care le vede. Am întâlnit oameni ce ridicau mâinile spre soare, dar nu toţi aveau eleganţa de-al face pe acesta să dispară în umbra palmei: odihna ochiului. Marile case de modă aruncă în acest joc al seducţiei tot ceea ce poate face ca ochiul să se mire, să fie uimit, să obosească în dorinţă şi totuşi deseori lipseşte eleganţa; lipsa poate nu se datorează creatorului de modă, poate nici modelelor ce defilează "a la marche du feline", a genunchilor aruncaţi înainte, a mersului în X intenţionat, toate par a fi nevinovate în dauna eleganţei.
"Avionul nostru de luptă este elegant!" îmi şopteşte generalul, prin binoclu văd cum o superbă lebădă de metal stă vertical, câteva secunde, acele sute de clipe după care cade cu ciocul înainte, aerul pare că doreşte alunecarea.
"Este superbă mişcarea!" exclam eu.
"Este elegant avionul!" repetă generalul.
Ministrul participă la inaugurarea unui nou model de autoturism. Fiind prea repede pus în fabricaţie, graba proiectării, cea a fabricanţilor, autoturismul nu răspunde întocmai la toate cererile şoferului.
"Dar este măcar elegant!" încheie ministrul.
În toate cererile acestei civilizaţii, "elegant" apare deja masculin, interesul pe care femeia îl are depăşeşte elegantul, atacă poziţia, cuvântul, retorica, comanda...
Slavă Domnului, că văd încă femei elegante, adolescente care printr-un gest reuşesc -fără să vrea, să ridice chipiile poliţiştilor, babe care se îmbracă asemeni unor contese, plutesc parcă prin parcuri, slavă Domnului că eleganţa supravieţuieşte, dar nu ştiu pentru cât timp.
Am surprins anul trecut infailibila eleganţă într-o gară turistică din Grecia, zona muntoasă era foarte apropiată de vârfurile munţilor Pelion. Acolo a avut loc nunta aceea, a zeiţei Thetis -cea cu picioarele de argint, cu regele muritor Peleu, dragostea lor avea să de-a naştere eroului Ahile. În acea prea-elegantă nuntă, zeiţa discordiei -Eris, a aruncat mărul de aur, zeiţele prea-elegante l-au dorit şi de aici un întreg război.
Am privit la fata care citea cartea, poziţia ei, deosebit de elegantă nu încetează să-mi dea speranţe.
,,Elegant'' e un termen care a fost înlocuit mai nou de sintagme precum: ,,cu stil'', ,,are stil'' etc.
RăspundețiȘtergereEu, personal, folosesc mai frecvent ,,stil'' decât ,,eleganţă'' în privinţa prezenţelor feminine.
Nu pot alege să fiu elegantă într-o dimineaţă călduroasă, în care am zece lucruri de făcut, în jungla urbană. Dar pot alege să am stil, bun-gust, simţ estetic etc. Cred că orice femeie poate confirma asta. Şi la bărbaţi stilul contează enorm. Nu epatarea, stilul.
În fine, postarea ta foarte inspira(n)tă m-a făcut să detaliez accepţiunea mea asupra termenului( nu zic că e cea mai bună). Aaaa, şi despre păşitul elegant, câte ar fi de spus...Probabil, că ne ,,cunoaştem''( bărbaţi ori femei) după cum păşim, de ce nu. :)
Puncte de vedere diferite, dar nu antagonice, pentru mine "stil" desemnează o arhitectură, un soi de remarcă, un fel de-a privi.
RăspundețiȘtergere"Eleganţa" îmi traversează conştientul, înoată liberă în subconştient şi vis.
În "jungla urbană" cum numeşti tu mai sus mediul în care ne petrecem viaţa, am văzut femei elegante care grăbindu-se sau fiind chiar obosite, au reuşit să-şi păstreze stilul de a fi elegante.
Despre noi: bărbaţii, sau concepţia "dandy" a anilor 1800; a trăi pentru şi numai pentru "eleganţă" este o poveste uitată!
Chiar paşii nu ne mai duc acolo.
:)
Absolut, şi eu utilizez termenul ,,stil'' relativ la domeniile artei. Particularizam un pic relativ doar la zona semantică stil-femeie-eleganţă.
RăspundețiȘtergereAcuma m-am prins de ce vorbeşti tu: anume de o ,,eleganţă intrinsecă'' pe care o au cu prisosinţă unele, anumite, femei. E puternic legată de atingerea lucrurilor şi de feminitate. Există ţărănci vârstnice care îşi netezesc hainele cu o eleganţă specială a mişcării, ai observat?
Felul cum o femeie păşeşte sau atinge lucrurile, oamenii, vine din adâncul ei, nu poate fi ...stilizat.
Bărbaţii sunt foarte atenţi la aceste imponderabilităţi, adesea nu vorbesc despre ele. Aşa cum anumite femei emană o anume mişcare, eleganţă a fiinţei imtime, tot aşa noi suntm atente la forţa pe care o emană un bărbat. Nu mă refer la ceva exterior, evident. Adesea, vocea unui bărbat, sau privirea, spune enorm despre stilul şi masculinitatea sa.
în "Jurnal extim", Michel Tournier scrie că:
RăspundețiȘtergere"Faţa, partea vizibilă a aisbergului: vorbeşte şi minte. Masa enormă a trupului, ascunsă sub veşminte împreună cu toate organele, este partea scufundată a aisbergului. Ea nu minte, dar nu minte pentru că nu vorbeşte."
Michel Tournier, Jurnal extim, Humanitas, 2009, pag.57 mij.
Revenind la ideea ta; căci fără să văd neapărat chipul, mişcările trupului mi-au reflectat o imagine a chipului care nu ma mirat deloc, nefiind uimit, atunci când am privit am putut aşa să văd toate trăsăturile intime pe care le ascunde acel chip, acea faţă umană. Dar eu aici mă refer, la felul cum văd femeia în mişcările sale...
:)
Ei, şi uite aşa m-am ales (implicit) cu o super sugestie de lectură. :)Tournier să fie atunci, o caut(cartea).
RăspundețiȘtergereMai trec şi mâine pe aici( că mai am de zis ceva la celelalte postări...), cu o mişcare imperceptibilă, hihihi...