Din Herodot la Ondaatje

Sunt sigur că se ştie mai multe de "Pacientul Englez" la ora asta decât de Herodot. Nu pun asta în nici o balanţă, dacă este bine sau rău. În carte sau în film, personajul feminin principal: Katharine Clifton, povesteşte frumos despre o legendă din antichitatea greacă. Merită repede să evidenţiem minunatele citate din legendă:


"... Candauleus [regele Lidiei] se îndrăgosti-se de soţia sa atât de mult, încât credea că frumuseţea ei e mai presus decât a tuturor femeilor din lume."
Herodot povesteşte că acest rege devenise chiar măcinat de gânduri, probabil că paranoia nu se descoperise pe vremea aceea, doar completează: "îi era pesemne dat să i se întâmple o nenorocire".
Ideea de a se destănui puse pradă pe acest rege şi găsi într-un "oştean din gărzile ce-l păzea, favorit căruia împărtăşea cele mai de seamă din grijile sale", confesionarul nimerit.
"Pare-mi-se, Gyges, că nu prea crezi ce-ţi spun despre frumuseţea soţiei mele, căci omul îşi crede mai puţin urechilor decât ochilor... Fă aşa ca s-o poţi vedea goală...". La care "Gyges strigă plin de uimire: "Stăpâne, ce vorbă nechibzuită rosteşti, poruncindu-mi s-o privesc goală pe stăpâna mea?..."
Dialogul cuprins de dinamismul hormonal al interlocutorului, fu retezat de promisiunea regală.
"Cutează, Gyges, şi nu te teme nici de mine, că-ţi fac acest îndemn ca să te pun la încercare, şi nici de nevasta mea, că-ţi va putea pricinui vreun rău... Voi potrivi lucrurile aşa fel ca ea nici să nu afle că ai văzut-o."
Lucrurile ticluite, de cele mai multe ori cad desluşirii din cauza unui amănunt.
"... Gyges o privi în vreme ce-şi punea veşmintele pe scaun; cum se întoarse cu spatele spre el - îndreptându-se spre pat - se grăbi să iasă. Dar femeia îl zări în clipa când se strecură pe uşă."

Fac o paranteză. În august 1939 Albert Camus scria:
1.) Oedip îl suprimă pe sfinx şi, dacă risipeşte misterele, o face datorită cunoaşterii omului. Tot universul grecului este limpede.
2.) Dar pe acelaşi om destinul îl sfâşie, cu sălbăticie, destinul implacabil în logica sa oarbă.
Lumină fără umbră a tragicului şi a perisabilului." **

Mitul nu lasă loc de îndoială, "tot universul grecului este limpede".
Lucrurile par într-adevăr ce sunt şi ... "regina nu se trădă deci cu nimic şi tăcu mâlc"
Mai târziu după eveniment, adică la revărsatul zorilor, îl chemă pe Gyges.
"Dintre cele două drumuri deschise înaintea ta, Gyges, îţi dau prilejul să-l alegi pe acela pe care vrei să mergi: ori îl ucizi pe Candaules şi te faci stăpân pe mine şi pe regatul lydian ori trebuie să mori neântârziat, ca altă dată să nu mai priveşti la ce nu ţi se cade, dând asculatare în toate lui Candaules... Sau cel care a pus toate acestea la cale trebuie să piară, sau tu care m-ai văzut goală purtându-te cum nu se cuvine..."
Se instalează drama; joaca, şi nebunia ludică se transformă în tragedie.
În neputinţa sa, bărbatul devine ascultător.
"De vreme ce mă sileşti să-mi ucid stăpânul împotriva voinţei mele, învaţă-mă dar şi cum să ridicăm mâna asupra lui."
"Regina îi răspunse zicând: "Va trebui izbit chiar din locul în care ţi-a arătat goliciunea mea, iar lovitura să-i fie dată în somn!""
Asasinatul are loc precum s-a plănuit.
Totul se petrece precum într-o piesă de teatru contemporan.
Mai târziu piesele "Caligula" de A. Camus şi "Muştele" de J.P. Sartre au redat foarte bine mediul asasin.

__________________________________________
Toate citatele sunt din Herodot, Cartea I Clio, Ed. Ştiinţifică 1961, pag. 18-19
în afară de **Albert Camus, Carnete, Ed. Rao 2002, pag. 96

picture by
www.jimandellen.org/gmuhome/CaveOfSwimmers.jpg