Muzeul

Acesta a apărut brusc după colină; panta ce se dădea la vale te îmbia să scoţi maşina din viteză; să cobori geamurile şi în liniştea pneurilor ce mângâiau asfaltul să-l vezi: muzeul!

O construcţie ce ocupa toată valea şi se-ntindea pe coastele dealurilor calcaroase pe un singur nivel, ca un acoperiş delicat deasupra solului într-un deşert arid şi atroce prin temperatura din timpul zilei.
De sus, puţin puteau să anticipeze întinderea acestuia, deoarece coborârea lină dura cel puţin o jumătate de oră şi de altfel interesant prin relaxarea pe care ţi-o imprima imaginea şi coborârea, căci nu simţeai căldura la nici o oră a zilei.
Jos într-o parcare largă, cu puţine maşini, simţeai betonul cum dogoreşte. Umbra exista doar în apropierea pavilionului de la intrare. Beton, care te grăbea să intri şi să scapi de-un spaţiu neprietenos.
Uitând de măreţia trecută, Ea reflectă:
"Când te gândeşti cât am dat pe bilete şi cât am aşteptat..."
El, mai optimist, nu gândi nimic.
Decapotabila rămase în spatele lor, ca o broască ţestoasă lipsită de cochilie; ulterior El îşi aminiti că lăsase pielea banchetelor expuse în soare.
Ca-ntr-un film bun intrarea se dovedi pe măsura aşteptărilor şi al preţului plătit.
O doamnă trecută de prima tinereţe, slab machiată; care lăsa să se vadă diferenţa mare de vârstă între oaspeţi şi ea îi invită să se reculeagă în faţa unor imense monitoare ca ei să-şi aleagă domeniul şi timpul pe care doreau să-l viziteze.
La prima vedere trucajele păreau perfecte. Când li s-a spus că nu sunt trucaje, ei au apelat la profesionismul actorilor. Ea ulterior şi-a amintit că Doamna coafată le-a spus că sunt personaje reale.
El a ales Epoca de Aur a Greciei antice, din timpul lui Pericle, epocă...
Ea a dorit Franţa în timpul lui Ludovic al XIV-lea, undeva prin Versailles...
Doamna a înclinat din cap şi-a deschis o uşă glisantă prin care s-au pierdut; a tras linie şi mnemonic a calculat repede media şi i-a plasat undeva în secolul X al erei noastre, eră după Cristos: secol al întunericului şi al fricii de necunoscut.
După preţul biletelor vor sta cam un an, dacă vor supravieţui. Ceea ce nu ştiau ei este că la rîndul lor, ei deveneau personaje reale, cuprinse de un sentiment de supravieţuire identic cu ... "supravieţuirea".

P.S. Numai "maşina" din parcare a acoperit toate costurile...