Post - scriptum

citat

"
Van Gogh nu a murit în urma unei stări de delir proprii,
ci pentru că a fost, corporal, câmpul unei probleme în jurul căreia, încă de la origini, se zbate spiritul injust al umanităţii.
Aceea a întâietăţii cărnii asupra spiritului, sau a corpului asupra cărnii, sau a spiritului asupra uneia sau alteia dintre ele.
Iar în delir unde e locul eului omenesc?
Pe al său van Gogh l-a căutat întreaga viaţa cu o energie şi cu o hotărâre cu totul neobişnuite,
şi el nu s-a sinucis într-un acces de nebunie, în transa de a nu izbuti,
ci, dimpotrivă, tocmai reuşise şi tocmai descoperise ce era şi cine era, când unanima conştiinţă a societăţii, ca să îl pedepsească pentru că i se smulsese din gheare,
l-a sinucis.
Şi faptul acesta s-a petrecut cu van Gogh aşa cum se petrece de obicei, cu prilejul unei orgii, al unei slujbe religioase, al unei absolviri de păcate sau al oricărui alt rit de consacrare, de posedare, de succubare sau de incubare.
Această societate
absolvită,
consacrată,
sanctificată
şi posedată
s-a introdus prin urmare în corpul său,
a şters în el conştiinţa supranaturală pe care tocmai o dobândise şi asemeni unei inundaţii de corbi negrii în fibrele copacului său interior,
l-a înecat cu un ultim flux
şi, luându-i locul
l-a ucis.
Căci ţine de logica anatomică a omului modern de a nu fi putut vreodată să trăiască sau măcar să-i treacă prin cap să trăiască altfel decât posedat.
"

Antonin Artaud, van Gogh sinucisul societăţii, Ed. Est 2004, pag.15

Foto alb-negru, Câmp de grâu cu corbi (detaliu), ultima pictură al lui van Gogh, 1890.