Din nou despre Doamna M

Precizând mai bine, - amintind mai bine – toate romanele Doamnei M au fost de fapt o reflectare a vieţii ei. Publicul cititor nu avea de unde să cunoască în amănunt trăirile ei, pe vremea aceea jurnalismul se făcea cu un soi de respect faţă de viaţa privată, mai apoi au apărut murdăriile. În schimb niciun biograf de al ei nu a putut preciza orientarea, vederile şi mai mult, gândurile; schimbând nu o generaţie, ci trei, este clar că ea a putut face faţă marilor provocări ale vieţii nu cu un real succes, ci cu o politică strălucită a unui eu personal. Dacă a fost iubită? nu cred că ar fi fost vreun bărbat să nu o iubească, dar ea ştia în felul ei ca de la prima întâlnire, de la prima conversaţie cu acela, să-l facă să simtă o durere undeva în profunzimea centrului său intelectual şi de aceea mulţi s-au plâns de-o cefalee prelungită în urma discuţiilor purtate cu ea. Poate că o făcea intenţionat, selecţionat; pentru anumite tipologii masculine, nu se ştie... aşa cum nu se ştie dacă într-adevăr a avut un iubit şi, hai de ce să nu scriem; o iubită?
Adolescentă fiind, a fost mai retrasă, probabil introspecţiunea, acurateţea limbajului au făcut-o să contagieze invidia în rândul celorlalţi, deopotrivă, băieţi şi fete, dar nu trecea mult şi aceştia o căutau, dar nu ca pe o prietenă, nici ca pe un om matur, ci ca pe o călăuză: ei păşind pe poteca ei, transpirând şi plini de emoţie desluşeau luminişul.
Acum, scriind acestea, s-ar putea crede că trăia ca fiind mistică, o tăcută misterioasă ce inducea melancolia, dar nu era aşa; în prezenţa celorlalţi ea fiind de un dinamism uman nemaiîntâlnit şi nu era de apreciat doar vorba, ci şi gestica, amploarea geometriei pe care corpul ei putea să o expună.