“Să nu te izolezi de lume. Nu-ţi ratezi viaţa când o pui in lumină. Tot efortul meu, în toate situaţiile, nenorocirile, deziluziile, se îndreaptă spre reluarea contactelor. Până şi în tristeţea asta din mine, câtă dorinţă de iubire şi câtă beţie chiar şi-atunci când nu văd decât o colină în aerul serii. ... Esenţialul: să nu te pierzi şi să nu pierzi ceea ce, din tine, doarme în lume.” Albert Camus, Caiete
marți, 27 iulie 2010
Strigăt mut
Sunt vremuri când ar trebui ca individul să se schimbe, să privească acut şi să fie mai conştient. Este o vreme proastă pentru intelectualul român, este aşa pentru că nu face nimic, nimicul cel mai mic posibil. În toate cărţile care apar astăzi ca scriitura marilor români ai acestor vremuri se simte năduşeala lor datorată imposibilităţii înţelegerii realităţii. Piesele de teatru au dat la întors, filmele s-au întors deja în trecut şi câteva filme realiste mai scot ceva premii peste hotare, oricum şi aşa ne traversează o mare plictiseală culturală. Nimic cu vână, nimic mai răsărit care să trezească cu un bâzâit creierul amorţit al românului. Amorţeală pe care mass-media a livrat-o porţionat românului ca drog. Amorţeală dorită şi politic şi economic; drumul omului de rând este drumul spre abator, dragi intelectuali români.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc