Tiamat

Thamtke, Zeiţa babiloniană a haosului acvatic primordial (numită în Eunuma elish [poem cosmogonic babilonian]- "Maica Hubur ce naşte totul"), personificată mai târziu într-un dragon monstruos din al cărui trup omorât, zeul Marduk [Copilul-soare, devine zeul suprem începând cu epoca regelui Hammurabi] efectuează a 2-a cosmogonie creând universul postdiluvian.

Noţiunea de monstru simbolizează de fapt ideea de existenţă neterminată, neînfăptuită deplin, de foetus, de la care Marduk poate continua opera cosmogonică începută anterior. Termenul de foetus figurează ca atare în Eunuma elish, sugerând deci o zămislire anormală plină de virtualităţi irealizabile, de un potenţial contradictoriu, rămasă în stadiul monstruos de forţă demonică vătămătoare. Conflictul iniţial s-a produs între Tiamat (apele sărate ale mării) şi soţul ei Apsu (apele dulci ale fluviilor); de fapt însă, teologia mesopotamiană stabileşte 3 stadii de simbolizare a zeiţei: a) haosul iniţial; b) marea sărată şi amară, ca sursă a tuturor formelor de viaşă; c) monstrul înaripat, fie ca balaur sau în genere o reptilă gigantică. Mitul războiului între Marduk şi Tiamat simbolizează (în unele interpretări) impactul celor 2 elemente: focul şi apa (Marduk este mânuitorul focului ceresc, iar Tiamat este marea cu valurile ei). Cosmogonia acvatică e o concepţie frecventă în mitologia generală:

"Potolit Domnul [Marduk] priveşte leşul Tiamatei;
el vrea să împartă monstrul, să făurească lucruri frumoase.
Îl despică în două ca pe un peşte uscat,
desfăcând o jumătate cu care căptuşeşte cerul;
trage hotarul, aşează străjile să le dă poruncă să împiedice ieşirea apelor.
[...]
În măruntaiele Tiamatei el rândui înălţimile cerului.
[Adună] balele Tiamatei şi făcu zăpada şi gheaţa.
[...]
Capul i-l puse, grămădi (deasupra un munte), izvoare au fost desferecate, apa vie ţâşni;
din ochii ei făcu să izvorască Tigrul şi Eufratul.
[...]
Pe pântecul ei îngrămădi munţii îndepărtaţi.
[...]
Îi îndoi coada şi înnodă Marele Lanţ spre a susţine puzderia [apelor] lui Apsu sub picioarele."

Marele Lanţ din coada monstrului era, în concepţia filosofică a mitului, punctul de echilibru al întregului univers.


Text integral din
Viktor Kernbach, Dicţionar de mitologie generală, Ed. Albatros Bucureşti 1983, pag.694


photo
http://www.stenudd.com/myth/enumaelish/enumaelish-2.htm