La cules, în vie

Decapotabila se opri. Se opri într-un norişor de praf, în dreptul cântarului, alunecând pe o ladă de struguri.
În halatul ce trebuia să fie alb, Gregorio, administratorul viei îi deschise portiera maşinii; şoferul sări peste ea, fără să-l atingă.
-Au venit turiştii? Unde sunt turiştii?
Gregorio, bângui ceva...
-Da, este 31 şi nu vin în 31... nervos tânărul şofer trânti portiera maşinii, deschisă de Gregorio.
Oamenii veneau cu lădiţele la cântar şi Gregorio nu ştia cum să se-mpartă; între muncă şi a-l servi pe fiul stâpânului. O chemă pe C şi aceasta se ivi de după câteva rânduri. C era frumoasă, bluza udă de must îi atârnă greoaie şi apoi la vârsta ei nu purta sutien. C se aplecă să-şi aranjeze fusta când ajunse în dreptul maşinii, iar fiul stăpânului holbă ochii. Un rictus al feţei îi ridică comisura dreaptă, părea un zâmbet, dar nu era.
La prânz toată lumea ştia de viol. Urmele pline de must ale roţilor se mai vedeau bine, mai târziu în soare păreau nişte şerpi morţi.
După-masa contele plăti gras familiei tinerei C, opt salarii de cules, în_vie.
Pe deal se cântăreau ultimile lădiţe, venise şi ultima remorcă; care când se-ntoarse frământă pământul umed, de parcă mistreţii se împreunară acolo. Călcând cu grijă, Gregorio semnă pe foaia şoferului.
Seara stoluri de corbi năpădeau via, nimeni nu mai alerga după ei. În vie nu mai era nimeni.
A doua zi, pe brumă, Gregorio cu încă doi inspectau rândurile; strângeau lădiţele rupte, mai aranjau via. Unul găsi nişte chiloţi rupţi. Râseră.
Spre prânz, pe când ceaţa se ridicase, la poalele dealului veni autocarul.
40 de ruşi, pregătiţi sufleteşte năvăliră în vie. Gregorio alerga în calea lor, strigând:
-Basta, basta...
Ghidul în urma lor, agale, plictisit. Gregorio cu toate că venise la vale, sufla greu, avea 80 de ani. Se întâlniră, ghidul întrebă de cramă:
-Basta, basta...
-Adică?
-Via a luat-o banca, nu mai aveţi voie aici...
Un tânăr moscovit se aplecă după un bob de strugure.
-Pe aici a fost un Ferrari! şi arătă prietenului amprenta din vârful cizmei.
În spate ghidul traducea la greu. Gregorio nu mai sufla, dar asuda.
Un rus la vreo cincizeci de ani vroia să cumpere via şi întrebă de bancă, de întindere, de soi, de oameni.
Seara, la o grapa, Gregorio povestea sătenilor ce bine l-au plătit ruşii. Explica ce fel de oameni sunt. Apoi, încheie:
-La urmă, după ce mi-a dat o sută de euro, rusu mi-a zis să nu spun nimănui, dar pe aici a trecut unul Suvovo, parcă aşa-i zicea, toţi sună la fel...
-Suvorov*, completă cineva din spate!
Toţi râseră.

_________________________________________________

*Suvorov, Alexandr Vasilievici, prinţ "Italiiskii" (n.13 nov.1729, Moscova - m.6 mai 1801 St. Petesburg)... (1799) a primit misiunea de-a izgoni trupele franceze din Italia de Nord. A orientat efortul militar ruso-austriac spre Lombardia, unde se afla o armata de 80.000 de militari francezi, subordonată generalului M. Scherer. Pentru început trupele generalului austriac Kray von Krajowa au respins atacurile adverse la Magnano (5 apr. 1799). Alăturându-se lui Kray şi preluând comanda superioară, Suvorov s-a lansat în urmărire; concomitent, a blocat Mantova şi Peschiera şi a încercat să ia sub control legăturile dintre Brescia şi Milano. Biruitor în bătălia de la Cassano (27 apr. 1799) în faţa generalului J. Moreau, a intrat în Milano (28 apr.1799) şi a asediat Genova...
pentru mai multe vezi "Comandanţi Militari - Dicţionar", C. Căzănişteanu, V. Zodian, A. Pandea; Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983, pag.299.