Ploaia opri traficul. Semafoarele clipeau des pe galben. Maşinile aşteptau pe dreapta să treacă ruperea de nori. Bălţile începeau să se unească, ca amoebele; râvneau la fiecare palmă de asfalt.
Înnodat într-o intersecţie, în spatele unui lung şir de maşini, aşteptam ca potopul să treacă.
Tocmai ce mai aveam 10 minute de casă. La radio veştile nu păreau bune şi spre seară ne-am urnit. Prin bălţi, asemeni bărcilor cu motor, maşinile încet dispărură; altele nici nu mai apărură. Se lăsa întunericul.
Ajuns acasă, obosit, întârziat şi nervos am constatat că în cada mea era o umbrelă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc