“Să nu te izolezi de lume. Nu-ţi ratezi viaţa când o pui in lumină. Tot efortul meu, în toate situaţiile, nenorocirile, deziluziile, se îndreaptă spre reluarea contactelor. Până şi în tristeţea asta din mine, câtă dorinţă de iubire şi câtă beţie chiar şi-atunci când nu văd decât o colină în aerul serii. ... Esenţialul: să nu te pierzi şi să nu pierzi ceea ce, din tine, doarme în lume.” Albert Camus, Caiete
vineri, 23 iulie 2010
Jocul şi poezia
citat
Mitul izvorăşte odată cu poezia în sfera jocului, iar religia sălbaticului se află, ca şi întreaga lui viaţă, mai mult jumătate în acea sferă.
De îndată ce mitul a devenit literatură, adică de îndată ce este purtat, într-o formă fixă transmisă prin tradiţie, printr-o cultură care între timp s-a desprins din sfera imaginaţiei sălbaticului, el ajunge să fie subordonat distincţiei dintre seriozitate şi joc. E sacru, deci trebuie să fie ceva serios. Dar mai vorbeşte tot limba sălbaticului, adică o limbă care exprimă reprezentări de imagini, lipsite încă de un recipient în măsură să cuprindă antinomia joc-seriozitate. Suntem din moşi-strămoşi atât de familiarizaţi cu închipuirile mitologiei greceşti, şi atât de dispuşi să le acordăm admiraţia noastră romantică, alături de cea acordată Eddelor, încât suntem în general înclinaţi să trecem cu vederea cât de formidabil de barbare sunt amândouă.
Johan Huizinga, Homo Ludens, Humanitas 2007, pag.219 sus.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc