Joc

≪Lupta pe viață și pe moarte cu arma întrebărilor este un motiv nelipsit în tradiția eddică. În Vafþrúðnismál, Odin își măsoară înțelepciunea cu cea a uriașului atoateștiutor, care posedă știința vremii străvechi. Este un rămășag în deplinul sens al cuvântului și o încercare a norocului, și este în joc capul. Mai întâi, întreabă Vafþrúðnir, apoi Odin. Întrebările sunt de natură mitologică și cosmogonică, pe de-a-ntregul identice cu exemplele vedice: de unde au venit ziua și noaptea, de unde iarna și vântul, de unde vântul?


În Alvíssmál, Thor îl întreabă pe piticul Alviss numele pe care le poartă tot felul de lucruri la asi, la vani, la oameni, la uriași și la pitici, și la Hel; la sfârșit, piticul, când dă de lumina zilei, este ferecat în lanțuri. Aceeași formă o are și cântul lui Fjölsvinn. În ghicitorile lui Heidrek, motivul este următorul: regele Heidrek a făcut un legământ, ca un om care s-a făcut vinovat față de el să-și poată salva capul dacă îi propune o ghicitoare pe care el, regele, să n-o poată dezlega. Cu toate că cele mai multe dintre aceste cânturi sunt socotite a fi cele mai recente din ciclul eddelor, iar poeții n-au urmărit, cu siguranță, decât să-și desfășoare iscusința poetică, relația cu lupta enigmistică sacrală este pretutindeni mai mult decât evidentă.


Răspunsul la întrebarea enigmistică nu este găsit prin meditație sau prin raționament logic. răspunsul este o soluție, o dezlegare subită a unui nod, cu care întrebătorul te-a legat. De aceea, soluția corectă îl face deodată pe întrebător să-și piardă puterea. În principiu, fiecare nu are decât un singur răspuns. Răspunsul poate fi găsit de cel care cunoaște regulile jocului. Regulile jocului sunt de natură gramaticală, poetică sau rituală. Participantul trebuie să cunoască limbajul enigmistic, trebuie să știe ce categorie de fenomene este indicată prin simbolurile „roată”, „pasăre”, ”vacă”. Dacă pare că este posibil un al doilea răspuns, care satisface regula și pe care întrebătorul nu-l bănuie, atunci vai de întrebător. Pe de altă parte, unul și același lucru poate fi figurat și exprimat în diferite feluri, adică poate fi ascuns într-o serie întreagă de întrebări enigmistice diferite. Adeseori, soluția unei ghicitori constă numai în cunoașterea, unui anume nume sacru sau secret al lucrurilor, ca în mai sus-menționatul Vafþrúðnismál.≫

Johan Huizinga, Homo Ludens

De aceea în societatea modernă, felul în care omul se descurcă, cum se adaptează, cum reușește să satisfacă dorințele celor apropiați, să plătească cu timpul său îndatoririle cerute de comunitate, devine joc. De aceea -și mă repet, cunoștințele sale, acumulate de-a lungul timpului îl ajută în limbaj, în motivație. Dezlegarea sau rezolvarea problemelor ce vin de la toți îi dau prilejul în a fi mai bun, sau mai mediocru. În a urca sau a rămâne pe loc, mulți mai și cad.


Copiii percep devreme acest joc al celui ce privește deasupra tuturor, dar nu știu încă, nu pricep că totul ține de regulile jocului; care se schimbă foarte repede. Nu știm ce s-a întâmplat când nu suntem înțeleși; s-au schimbat regulile.


Desenul conține o ghicitoare.

______________________________________________
Johan Huizinga, Homo Ludens, Humanitas, 2007, pag.192-193

Jocul lui Huizinga

În aşteptarea jocului

citat

Limba elină dispune pentru joacă de o soluţie excelentă: sufixul -inda, care nu înseamnă nimic altceva decât tocmai "a [se] juca". Este un sufix nedeclinabil şi, din punct de vedere lingvistic, nederivabil. Copiii greci se jucau sphairinda ( = cu mingea ), helkustinda ( = trăgând funia ), streptinda ( = cu arşicele ), basilinda ( = de-a regele ). În autononomia desăvârşită a acestui sufix rezidă, putem spune, nederivabilitatea noţiunii "joc", exprimată simbolic. *

În felul acesta eu mă gândesc la limba română -să fim mai serioşi şi să delimităm, spre exemplu; jocul dragostei în drăgăleală, sau cel al cântatului în lălăială, şi se mai poate da încă un exemplu cu: fâlfâială, adică superficialitatea lucrului făcut, a lucrului făcut de mântuială, a jocului de a lucra, de a finaliza proiectul, termen folosit de bunicii mei de pe Valea Oltului.

Rămân să cred că ală la sfârşitul acţiunii ne provoacă jocul, de aceea fără să par indiscret vă întreb ce înseamnă iubeală ?

_______________________________________________

* Johan Huizinga, Homo ludens, Humanitas, 2007, pag. 78 jos.

Jocul şi poezia

citat

Mitul izvorăşte odată cu poezia în sfera jocului, iar religia sălbaticului se află, ca şi întreaga lui viaţă, mai mult jumătate în acea sferă.
De îndată ce mitul a devenit literatură, adică de îndată ce este purtat, într-o formă fixă transmisă prin tradiţie, printr-o cultură care între timp s-a desprins din sfera imaginaţiei sălbaticului, el ajunge să fie subordonat distincţiei dintre seriozitate şi joc. E sacru, deci trebuie să fie ceva serios. Dar mai vorbeşte tot limba sălbaticului, adică o limbă care exprimă reprezentări de imagini, lipsite încă de un recipient în măsură să cuprindă antinomia joc-seriozitate. Suntem din moşi-strămoşi atât de familiarizaţi cu închipuirile mitologiei greceşti, şi atât de dispuşi să le acordăm admiraţia noastră romantică, alături de cea acordată Eddelor, încât suntem în general înclinaţi să trecem cu vederea cât de formidabil de barbare sunt amândouă.

Johan Huizinga, Homo Ludens, Humanitas 2007, pag.219 sus.