Nu tot ceea ce vedem înțelegem. Dacă aparențele înșeală, lumea în aparența ei devine un obstacol al înțelegerii. În jurul nostru oamenii, muți, surzi, neatenți la universul cei înconjoară. În drumul lor dis-de-dimineață spre slujbă, ducând copiii la școală, așteptând colegi pe drum, aplecați peste volan, oamenii par păpuși. Unii vorbesc intens la telefonul mobil, alții apatici, apar la semafor privind la nimicul din depărtare; gândesc ai crede, amintind bănuiești. Așa este alcătuită lumea noastră; din oameni. Din cauza asta universul din jurul nostru este inexistent. Atâta efort și energie pentru ca oamenii să existe doar pentru ei, pentru instrumentele lor, pentru banii lor.
În imaginile infinite pe care ochiul le surprinde într-o existență, numai o parte rămân în ceea ce se cheamă amintiri și numai o parte din amintiri merită a fi trezite. Dar în cele trezite nu mai distingem nici o culoare, nici o figură geometrică, un sentiment predominant acoperă imaginile, de fapt datorită lui ne amintim, așa ni se mai face dor. Și tocmai atunci când începem să mai vedem ceva, imaginea devine neclară, un blur o traversează, cât de puțin vedem de fapt. Mai târziu s-au descoperit fotografiile și asta mai ajută.
:)
RăspundețiȘtergereTocmai mi se solicită poze. Din pricina ultimei mele postări, presupun.
de la ce vârstă?!
RăspundețiȘtergerevedem pozele în vârsta celor care apar: eu la 5 ani, tu la 10, bunicii la 80, ce frustrant pentru lucrurile ce apar și ele.
Sigur că între fotografiile Evei de la 16 ani şi cele ale Evei care povesteşte există nişte diferenţe. Măcar că Eva de acum e îmbrăcată cu ceva mai evoluat decât prosopul şi tot e o diferenţă importantă!
RăspundețiȘtergere(am glumit)
:)
în meciul de box uneori se aruncă prosopul, știi de ce?!
RăspundețiȘtergereŞtiu care este finalitatea unui astfel de gest: arbitrul este obligat să oprească meciul.
RăspundețiȘtergerePentru că renunţă?
RăspundețiȘtergereViteza în care suntem ameţiţi să murim mai repede, poate fi încetinită... Din păcate, tot cu forme ale morţii:boala, durerea, dezamăgirea, frustrarea.
Universul îi mai marchează cumva pe fericiţi sau pe opusul lor;ceilalţi par mult prea preocupaţi de a-şi atinge un ţel(lul).
Antrenorul aruncă prosopul atunci când vede că elevul său nu mai poate continua meciul, motivele le știe și nu le înșirăm.
RăspundețiȘtergereAșa este, renunță!
Țelul omului?! Cât poți căra?! Obosit fiind ce vezi atunci?!
Am amintirea bărcii care stătea ancorată și mă privea la rândul ei, pe sub ea marea își petrecea drumul.
Când eşti obosit te vezi în negaţie, în opoziţie cu tot. Şi mai mult decât atât, nu te mai interesează nimic. Nepăsarea şterge toate culorile.
RăspundețiȘtergereCât poţi căra? În lipsa sufletului, mort demult, cari orice ca să pari ocupat şi util.
la sincera mea afirmatie "ma gandesc la tine si mi-e dor...",cineva, mi-a raspuns la fel de sincer: "eh,normal, cand nu ai ce face, sau cand te plictisesti."
RăspundețiȘtergerespun acum ca mi-a raspuns la fel de sincer, pentru ca la vremea respectiva nu vedeam deloc asa lucrurile :)
lumea este intr-o continua miscare.
toate trec, totul merge mai departe indiferent de obstacolele care aparent ni se par imposibil de depasit.
suntem prea mici pentru Universul care ne suporta.
problemele noastre, grijile noastre pana si visele noastre sunt prea mici.
nu stim sa cerem, nu stim sa oferim.
Rodica
RăspundețiȘtergerepe vremuri se folosea o sintagmă: ”să mori rănit din dragoste de viață”, azi nimeni nu-i mai vede sensul, cred că pentru faptul că suntem cam obosiți social.
cristina
RăspundețiȘtergereehehei! ce ție și cu dorul ăsta!
câți cred în el?! numai nostalgia ce vine odată cu toamna îl mai salvează, altfel ar fi murit de mult! :)
dorul renaste :)
RăspundețiȘtergereŞtii ce am observat, cu stupoare? Că nu se mai moare din dragoste... doar se supravieţuieşte!
RăspundețiȘtergere(nu mă refer la sinucidere)
cristina
RăspundețiȘtergeretot timpul! :)
Rodica
RăspundețiȘtergereeste vremea frunzelor ce plutesc, chiar dacă se spune că mor, de fapt împlinesc cromatica perfectă! :)