Delphi

Teatrul de la Delphi

Un spectator - cel care privește spectacolul, vede în fața sa înălțimile munților Kirfis, apoi mai jos, valea săpată de curgerea apei Pleistos, graniță sudică a munților Parnassos. Dacă acest spectator se află și el pe înălțimile rândurilor teatrului de la Delphi, poate pe al 35-lea rând, pe ultimul, de acolo acoperișul templului lui Apollo se vede ca o barcă răsturnată; în stânga vede coloana regelui Prusias, care îi arată mai la stânga direcția spre izvorul sacru Castalia, iar tezaurul atenian aflat în față are în umbra vederi sale renumitul omphalos (ombilicul).

Vedere spre Izvorul Castalia, apoi printre pini Templul lui Apollo, mai jos de teatru, Tezaurul Atenian, mai jos; valea Pleistos

Spectatorul privește în cele din urmă mai jos, privește cum începe spectacolul uman; ne aflăm cu aproape 2500 de ani în urmă și pe skena un dans precede tragedia, se va juca Electra de Euripide, evenimente ce s-au petrecut cu doar câteva sute de ani înainte. Fratele Electrei, Orestes a fost și de el la Delphi, poate chiar s-a așezat pe locul acela, pe locul din care vezi totul.


Apare plugarul în chip de povestitor, este soțul Electrei și povestește toată istoria ce precede acțiunea tragică. Toți o știu. În memoria lor, tragediile au apărut datorită zeilor, răzbunările lor datorită greșelilor oamenilor. Dar povestea trebuie repetată și repetată, și poate altă dată povestitorul va fi altul, altă dată și spectatorii vor fi alții, povestea nu se schimbă, așa cum nici Delphi nu se schimbă.

Omphalos, acum un simulacru

Când privește în sus, spectatorul poate vedea din clipă-n clipă câte-un vultur, legenda spune că au fost doi vulturi care s-au învârtit și tot s-au învârtit deasupra unui punct de pe coasta muntelui,  până când oamenii și-au dat seama că locul acela este însemnat prin voința lui Zeus și l-au numit omphalos, locul de unde pornesc toate; centrul. Medicina a preluat termenul desemnând astfel buricul ce se află în trupului mamiferelor, de fapt de acolo începe totul.

Omphalos, în original, în muzeu, reconstituit

Vor fi și jocuri și întreceri, marea preoteasă se va odihni, nu este timpul de-a răspunde oracular întrebărilor, este timpul spectacolului, a părții sacre definită prin joc, cealaltă parte corespunde ritualurilor și este adevărat că undeva sacrul devine comun; ritualul joc în fața zeilor și jocul ritual în fața oamenilor.


Izvorul Castalia primește vizitele tuturor, alergători, filosofi sau oameni simpli, fiecare bea din această apă, obiceiul va fi preluat de toate riturile monoteiste ulterioare, dar încărcat de un fast religios, romanii mai târziu au săpat chiar mai jos un bazin, unde apa izvorului se rostogolea peste cei care făceau baie de-a dreptul. Dar apa a început să-și piardă din debit, astăzi un firicel pe lângă clocotul de altă dată, și dacă va pieri vom putea bănui atunci că va pieri o lume.

Delphi era îmbrățișat de apă, de mai multe izvoare, unele ce porneau de deasupra stadionului, străbăteau la vale aleile șerpuite.

Dans deasupra Omphalos-ului

Un dans al apei, un dans al preoteselor, al celor ce odată spălate dis-de-dimineață cu apa Castaliei, dănțuiau deasupra omphalosului, astfel pământul își echilibra mișcarea de rotație, dans pe care astăzi îl numim efectul coriolis.
Iată ce provoacă mișcarea de rotație; apa , izvorul, creația, mai departe divinul și divinația.


Ultima dată această reglare a avut loc în 1927, se pare că deja este necesară următoarea.