Intersecție

Există în viața pe care prilejuim să ne-o pierdem zi de zi o intersecție.
Perindarea și acțiunile noastre țin doar de coordonatele spațiale, care împreună cu timpul, ne arată poziția noastră. Mai simplu; suntem pentru că ne vedem și ne uităm la ceas!

La 3/4, raport optic celebru -acum ajuns 9/16, putem vedea ființa: o plasă, prin care ființa poate trece cu ușurință și pe care o delimitează între cele două existențe. Aceste existențe sunt: cea apollinică și cea dionisiacă. Existențe marcate de lumină, de soare, de muze, de real, de forță, de arc și săgeată, de răzbunări și inteligență, de amplitudine și reacție, de Apollo, de zeul ce le stăpânește pe toate acestea.

Existențe marcate de căutări, de vis, de beție, de artă, de dialog, de prietenie și joc, de cânt și de dans, de Dionysos, de celălalt zeu ce le cuprinde pe celelalte. În felul acesta parcurgem plasa, ne alegem un caroiaj, ne alegem o existență, un a fi  în care pășim cu mare atenție granițele acestuia.

Ceea ce nu știm, este că într-o parte a plasei este umbra personalității noastre, și scriu asta pentru că în cealaltă parte este soarele, nu lumina, scriu despre ceea ce dă lumină; deci opoziția nu este decât în contrast.
În ceea ce se poate vedea, în spatele plasei, în umbra fractală, este frunza viței-de-vie, semn dionysiac, semn ce poartă o căutare analitică, nu ceea ce mulți numesc frunzăreală.

Intersecțiile ne deosebesc de ceilalți, apanajul celor ce oscilează pe plasa existenței, între Apollo și Dionysos dau o mai mare valoare vieții, de aici felul meu de-a existențializa asta.

P.S. această ideea nu este nouă, nu-mi aparține, nu sunt autorul, numai că am descris-o altfel.