”The Only Good Rock Star is a Dead Rock Star”

"The Only Good Rock Star is a Dead Rock Star" Amy Winehouse “shot” by William Burroughs instalation, by Marco Perego. Half Gallery, New York City Amy Winehouse 1983 – 2011

prolog

”Când Allen Ginsberg, vechiul său camarad, îi face o scurtă vizită, în vara aceluiași an [1983],  se arată profund impresionat de ipostaza în care îl găsește. Bucolicul episod are ceva intrigant. Două dintre figurile emblematice ale contraculturii americane, nucleul dur al curentului beat (mai dur Burroughs și mai nucleu Ginsberg; deși Burroughs e un manifest trăit al curentului, din punct de vedere al conștiinței artistice, el nu poate fi încadrat alături de scriitorii beat), oponenți ai establisment-ului cultural și politic, scriitori despre care F.B.I.-ul putea spune mai multe decât criticii timpului, spirite rebele, care și-au trăit aventura exilului pe patru continente, se prezintă sub forma  a doi old boys aparent inofensivi, care își descoperă deodată simțul proprietății, gustul pentru tipare social convenționale. Totuși, judecând după materialul la care Old Bill lucrează în această perioadă, a spune despre el că este inofensiv ar fi o greșeală. Retras, aflat deja dincolo de apogeul notorietății, primind vizite sporadice din partea prietenilor, a fanilor sau a jurnaliștilor, scriind câte trei ore pe zi înconjurat de pisicile mult iubite sau împușcând-și pânzele pe care face diverse experimente plastice, atunci când nu scrie, Burroughs își concepe testamentul artistic.”

Adrian Buz, prefață la Tărâmuri vestice, de William Burroughs, ed. Paralela 45, 2005, pag. 7 mijloc.

traiectoria

Când în 1983 William Burroughs se reapucă de scris, pe lumea aceasta vine Amy Winehouse, care mai târziu va descoperi că back in black este un rehab permanent. Asta o știe deja și Burroughs, care la 69 de ani își mai aduce aminte on the road de prietenul Jack Kerouac, mort în 1969, în urma unei come alcoolice. Extazul mistic al drogurilor a trecut, mâna tremură așa de tare încât nici un păhărel nu mai poate fi ținut fără să se verse, în schimb carabina grea nu lasă trupul slăbit de ani să fie luat de vânt. Ai impresia că pușca ține de fapt omul.

Scriind Tărâmurile Vestice, Burroughs plănuiește să asasineze mulțimea de artiști ce inconștienți se aruncă în fața drogurilor, ar dori ca aceștia să cutreiere prima dată Tărâmurile și mai apoi să creeze. Dar asta nu se poate, el însuși nu a făcut asta, de aceea pune la cale asasinatul. Are nevoie de ajutoare, căci singur nu mai poate nici măcar scrie, știe deja că mașinile de scris au ceva cu el. Unul dintre artiștii care-i sare în ajutor este Marco Perego, un alt tip ce a cutreierat continente și el vine din Italia, vine la New York ca să o împuște în locul lui pe Amy Winehouse, în 2008, unde altundeva decât la New York. Cel născut în `79 îl va ajuta pe cel mort în `97.

Lucrurile nu se opresc aici, Amy nu vrea să vadă Tărâmurile Vestice, atrasă fiind de lumea morbidă a visul substanțializat de formula chimică și așa cum reia Burroughs prin Orwell are tendința unui ”picior călcând pe o față umană pentru vecie!” Avertismentul se pune în practică și în urma complotului artistic, Amy moare mult mai devreme, cu numai trei ani, într-o galerie new-yorkeză numită Half Gallery.

Criticii veniți primii la fața locului, mai rapizi decât detectivii, mai iuți decât ziariștii, l-au găsit pe Borroughs la fel țeapăn cum era și mai fix ca niciodată, iar pe Amy, lungită scăpând pe jos un măr roșu.

Pentru cei însetați și pentru cei privilegiați o vizită pe aici nu strică:

http://www.flickr.com/photos/bernardojohannsen/3090425574/sizes/z/in/photostream/
http://www.flashglamtrash.com/search.php?q=Burroughs