Frica. Între Acteon și Artemis. Alte întrebări

http://utleniroise.infini.fr/IMG/jpg/Acteon_poursuivi_par_ses_chiens_480-470_av-_JC_Musee_archeologique_d_Athenes.jpg

Pierre Klossowski

«Există oare priveliște mai năucitoare decât cea care, prin frunzișul dat la o parte, se oferă privirii lui Acteon?
Visează el într-adevăr atât de profund, ziua în amiaza mare, în sunetul cornului de vânătoare?
Întâmplarea sau dorința oarbă îi călăuzea pașii pe calea mântuirii, în plin blestem?
A crezut el cu adevărat că, în divinitatea ei de necucerit, fecioara putea fi cucerită?
El era cel ce dădea forme acestei teofanii?
El era exegetul ei?
S-ar fi oferit vreodată Artemis artei statuare dacă Acteon nu s-ar fi apropiat de ea?
A fost oare o capcană pe care imaginația lui de vânător a vrut s-o întindă spiritului său protector?
Dar ce idee, să vrea să ia prin surprindere însuși principiul vocației sale, ca pentru a-l repune în cauză!
Și chiar poate fi cineva atât de smintit, încât să-și închipuie că divinitatea se va destinde, își va lepăda veșmintele și se va îmbăia fără a se sinchisi de nimic?
Încât să creadă că ea se plictisește, și încă într-atât, încât îi va acorda un divertisment în exclusivitate și-l va copleși cu un privilegiu pe care el îl va culege ca pe o fructă sălbatică?
Bănuia el un sens mai profund al inutilității acesteia?
Într-un cuvânt: a renunța la pradă în favoarea iluziei, nu era secretul tuturor vânătorilor, de vreme ce bunurile din această lume de jos sunt iluzia bunurilor ce vor veni?

Dar dacă Împărăția aparține celor violenți, înseamnă că Acteon a făcut primul pas pe calea înțelepciunii atunci când s-a apropiat de acest rug aprins prin care a privit, sfâșiindu-l, ca întâiul dintre vizionarii porniți la drum, înarmați și mascați.»

Pierre Klossowski, Scalda Dianei, Nemira, 2002, pag.10-11

Pe scurt; Acteon este nepotul lui Cadmos, întemeietorul Tebei, cetate ivită datorită zeilor.
Acteon este un vânător ce pleca de unul singur, hai-hui prin munți. Se pretinde uneori că el s-ar fi despărțit de grup împreună cu câinii săi. Mitul dezvoltă în schimb surpriza prin care Acteon o vede pe Artemis, zeița vânătorii și a animalelor sălbatice, scăldându-se la un izvor. Zeița însoțită de nimfe se scaldă ziua în amiaza mare fără să bănuiască o clipă că este privită. Poate una din nimfe sau poate chiar zeița îl vede pe Acteon, în graba în care își ascunde goliciunea Artemis provoacă o vrajă, astfel trupul omenesc al lui Acteon devine trupul animal al lui cerb.

http://www.redbubble.com/people/helmetheads/works/4947153-acteon-by-paul-manship

În urma acestei transformări neașteptate, câinii însoțitori urmăresc cerbul, îl tăvălesc la pământ și-l ucid. 


Eseul lui Pierre Klossowki este minunat, mitul se reia sub toate aspectele, de la regenerarea naturii, până la cruzimea zeilor, de la erotic la mortal, totuși în toate secvențele nu apare frica.


Zeița Artemis este neînfricată, se știe, în lupta împotriva titanilor, alături de cealaltă zeiță fecioară, Palas Athina (Atena), săvârșește acte de vitejie, frizele și metopele templelor antice grecești arată clar acest lucru. Firescul fricii apare de altundeva; de la dezvăluirea în fața ochilor muritorilor a trupului gol, a trupului unei fecioare de fapt. În această frică, Zeița provoacă vraja, sigur foarte crudă, a avut timp să se gândească? A avut vreodată Zeița vreun gând care să se refere la așa ceva? Niciodată!

http://www.redbubble.com/people/helmetheads/works/4951247-diana-by-paul-manship

Acteon este la fel; un vânător ce caută frica. În toate peregrinările sale nimic nu-l înspăimântă, nimic nu reușește să-l facă să fugă, nici măcar vederea vreunei zeițe. Când o vede pe Artemis nu se gândește că va fi prins, frica apare în momentul transformării și oare, atunci pe oameni când îi străbate frica nu devin ei de fapt animale?!