Am intenționat, ca de fiecare dată, să merg pe drumul care de fiecare dată, este drumul spre casă: soarele apune.
Un obicei uitat este de a încerca să privești cu doi ochi, privirea binoculară, stereoscopică ne minte în detaliul ei de-a privi în spațiu și dacă am privi cameleonic, schimbător, cu un ochi la ea și cu un ochi la el. Cu un ochi la femeia tânără și cu un ochi la apusul de soare; la Helios, ce-și mână caii înflăcărați peste alte insule, peste alte teritorii. Apusul de fapt nu există niciodată, este doar o rotație a punctelor fixe pe o sferă, pe un măr numit pământ. Titanul nemuritor își mână caii infinitului fără să vadă vreo deosebire, vreun dobler, vreo așteptare, noi statici, izbiți de stânca realității nu putem concepe să gândim binocular.
apus sau rasarit ? :)
RăspundețiȘtergerehttp://scorchfield.blogspot.com/2011/09/sunion-apus-de-soare.html
RăspundețiȘtergereapus, unul dintre cele mai celebre! :)
http://mishikiari.ro/2011/10/rasarit/
RăspundețiȘtergererasarit, singurul memorabil :)
aşa este... doar că eu cred că de fapt nu privim stereoscopic ci sintetic. ochiul stâng vede ceva, ochiul drept vede altceva iar creierul compune cele două imagini într-una singură.
RăspundețiȘtergeredar păcat că uneori acea singură imagine conţine doar soarele sau doar fata. adică este o sinteză prin selecţie şi nu una unificatoare, profundă. sigur, acum deja vorbesc metaforic.
dacă am învăţa să privim stereoscopic, probabil o cu totul altă realitate ni s-ar revela în faţa ochilor... similar cu vederea lucrurilor ascunse într-o stereogramă.
un inceput, un rasarit.
RăspundețiȘtergeredar si apusul tot ca pe un inceput il percep :)
apusul exista, asa cum exista si rasaritul. ni se infatiseaza la fel tuturor, depinde doar de noi cum le privim si percepem. Sunt unul si acelasi pentru toti, difera insemnatatea. Putem sa inchidem ochiul drept, apusul e tot apus, trist pentru unii, inducand melancolia ce-ti canta fals in urechea scarbita de tacere sau sarbatoare pentru altii, gandind letargic la clipa de maine si primul zambet al diminetii. Putem sa-l inchidem pe stangul, rasaritul tot te va lovi in plin si-ti va fura un zambet sau strivi o lacrima. Ca e inceput sau sfarsit, conteaza mai putin. Poate daca am incerca sa le privim pe amandoua cu ochii inchisi, doar cu sufletul, o sa le intelegem si insemnatatea intr-o zi. Si atunci, daca vom putea modela rasaritul si apusul intr-un TOT, vom gasi si Drumul
RăspundețiȘtergereLotus,
RăspundețiȘtergereoptic și oftalmologic privim stereoscopic, totuși să lăsăm știința să-și spună cuvântul, cât despre metafore, este voie cât putem! :)
cristina
RăspundețiȘtergerenici nu știu de unde să încep! :)
anonim
RăspundețiȘtergerealegem de fiecare dată ce ne convine, este simplu, o tremur al existenței merită evidențiat: azi iubim răsăriturile și mâine apusurile!
oricum ar fi, și dacă n-ar fi, TOT am înțeles mesajul!
:) poti incepe cu ce vrei, daca vrei, cand vrei :)
RăspundețiȘtergere:) Eu nu l-as numi tremur al existentei, ci lipsa unei perspective. Eu asociez asta cu pendularea intre trairi, cu o balanganeala bolnavicioasa intre starea de visare si realitate, cu lipsa unui echilibru pe care, oricat ai crede ca-l posezi, e evident ca nu l-ai cunoscut niciodata. Pana la urma, apusul si rasaritul nu sunt nimic altceva decat un echilibru. Si cand le separi unul de celalalt, incepi sa te clatini. Cred ca urechea interna e de vina. Sau vreun pitic distrofic si anorexic care-ti trage cu ura de trompa lui eustache.
RăspundețiȘtergerecristina
RăspundețiȘtergereÎn toate este un început!
Vai ce biblic sună! :)
Crede-mă că sunt liber-cugetător, dar mi-a scăpat!
anonim
RăspundețiȘtergereun zgomot făcut de amigdale -ținând gura închisă, îmi trezește urechea internă, zgomotul acum vine invers și eu mă răsucesc:
Îmi place miezul nopții, când sigur soarele n-apare, o lună străvezie stă, gândește, oare când dispare?!
Așa să fie, total dezechilibru, când soarele-mi apare!
te cred, te cred :)
RăspundețiȘtergereai rostit motivul pentru care vad apusul ca pe un inceput: noaptea.
incepe noaptea cea frumoasa....
noapte buna, ca frumoasa este :)
scorchfield
RăspundețiȘtergeree prea mult zgomot, amigdala se zbate-n note false, pe-un portativ desenat stramb de-o luna care joaca farse
ne rasucim si-adulmecam prin umbre-un strop de soare
cat de frumoasa-i luna, as lua-o-n pat cu mine, ar vrea oare?
Si dimineata sa se-mbratiseze si lumini si umbre cu o liniste fireasca
Soarele sa-i zambeasca lunii si luna sa-i zambeasca.
And that, my friend, is the sense of equilibrium!
cristina
RăspundețiȘtergereNoapte bună! :)
anonim
RăspundețiȘtergereEv nou; o lună plină,
Vedeam cercul-n-lumină.
Aveam totul-ntr-o liniște deplină!
P.S. O noapte bună îți doresc, de sus în jos :)
scorchfield
RăspundețiȘtergerecercul-nlumina e un fel de guns'n'roses bag de seama
o noapte buna poate voi avea, nu-ti fie teama :)
Nici n-am bagat de seama, afara-i luna plina? Eram orbit de prea mult soare si liniste deplina.
P.S. si de la mine, de-aici, de jos, in sus:
Noapte buna si tie. Trag draperia, eu m-am dus! :)