Cu un singur ochi

Înțelepciunea nu are nevoie de ochi pentru a sesiza în imagini realitatea.
Bufnița pare că acum privește cu un singur ochi, trage oarecum cu ochiul.
Zeița Athina (Atena) are în jurul ei, pe lângă coif, suliță și scut, și o bufniță, este întruchiparea înțelepciunii, proveniența bufniței nu este foarte clară, în schimb a zeiței comportă o creație singulară.


Zeus, privind în spate la șirul de detronări divine, crede oracolul -însăși Uranus, care-i spune că dacă Metis, soția lui -prima soție, va naște un fiu, acesta îi va lua locul; tulburat de această vedenie o înghite, așa gravidă precum era și se liniștește prin asta. După un timp începe să-l doară capul, nici o ambrozie și nici nectarul nu pot pune capăt acestor dureri, de aceea îl cheamă pe Hefaistos să-i despice capul și să vadă cei acolo.


Metis l-a ajutat pe Zeus să lupte împotriva titanilor și datorită înțelepciunii acesteia reușește să-i înfrângă și să obțină astfel dominația asupra lumii, bucuros Zeus a luat-o de nevastă.


Din capul deschis al lui Zeus sare afară o fată îmbrăcată cu pieptar, coif  și gata de luptă, ochii ei sunt ca azurul, vocea calmă cheamă mai degrabă la pace decât la război, este Zeița Athina (Atena), zeița înțelepciunii.


Poate rolul acestei zeiței ar fi rămas local, dar universalitatea, diversitatea s-a răspândit și datorită lui Homer, prin Odiseea. Această zeiță este protectoarea lui Ulise, îl învață și îl liniștește, îi arată și-i povestește despre lumea cea mare. Toată rătăcirea este de fapt sub acest semn al rațiunii, toată peregrinarea este o poveste din care trebuie să înveți: călătoria pe care o începi tânăr și plin de avânt, la jumătatea ei ajungi să te bați chiar și cu zeii, răbufnirile personale țin de dorință, de efort, de luptă. Apoi drumul se întoarce, din înaltul lui vine la vale și nu știi cum să-i încetinești căderea. Orice amintire este acum o frână, orice vis parcă te mai întinerește și orice alergare de scurtă durată îți mai prelungește dorința.


Să guști viața,  nu să o bei pe nemăsurate i-ar fi transmis Zeița lui Ulise, mai păstrează ceva și pentru Ithaca.


De aceea ochiul bufniței este ochiul Zeiței Athina (Atena), în cristalinul acestuia găsești tot albastrul pur pe care cerul îl dă păsării în zborul ei la vremea crepusculului. Atunci când umbrele dispar, când lumina moale vine din toate părțile, reflexie a emisferei cerești, atunci este timpul de gândit.