În privința portretului, a feței umane, a chipului, distingem ceea ce familiar ne este cunoscut: ochii, gura, nasul, șirul însușirilor poate continua în mintea celor ce urmează anatomic figura omenească.
În cazul de față, pentru că cineva m-a întrebat, disting picăturile de apă, acestea într-un soare orbitor, acoperite de umbră fac privilegiul scurgerii, pe când privirea este fixă, neanunțată și nedecolorată de contralumină.
Arta portretului începe de pe suprafețele umede ale peșterilor în care omul paleolitic, în lumina flăcării își răsfrângea chipul, oglindire necesară datorită mediului apei, altă oglindire în altă locație; în afară. Ori se știe că în afară, la fel ca în ziua de azi înseamnă înstrăinare și frică.
Atât.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc