La întoarcere, spre seară, cu lumini palide ce veneau din faţă, îmi aminteam doar.
În dreapta, departe, ascedent, un avion îşi lua zborul, o clipă am simţit dorul de zbor, dar conduceam, era îndeajuns.
Ne-am întors dintr-o pădure, am avut de dus pe Titirez, căci aşa a fost botezat, o broască ţestoasă ajunsă întâmplător prin grădini. O noapte l-am ţinut în bucătărie, s-a ascuns sub dulap; bucăţile tăiate dintr-un salam nu le-a vrut, ştia Titirez de ce.
Titirez a suferit, urmele pe carapacea sa erau martore ale întâmplărilor, câinii au încercat carcasa, atraşi probabil de miros, de mişcare. Am citit undeva că din suratele acestei broaşte ţestoase, mult mai mari, de loc din Galapagos se făcea cea mai bună supă din lume, atunci ce să mai zic de canine.
La aproape 25 de km de oraş se află o pădure deasă, l-am dus pe Titirez acolo; încălzit o zi, a luat-o la patru picioare, a mirosit o clipă teritoriul şi s-a pierdut în frunze. Era deja noapte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
mesajele anonime nu se citesc